Pâinea vieţii (Vineri, Săptămâna a III-a după Paşti)

de | mai 13, 2022

Evanghelia zilei: In 6, 48 – 54

Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră în El: Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, dar au murit. Pâinea care se pogoară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu mai moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va fi viu în veci. Iar pâinea, pe care Eu o voi da, este trupul Meu, pe care Eu îl voi da pentru viaţa lumii. Deci se certau între ei iudeii şi ziceau: cum poate Acesta să ne dea trupul Său ca să-l mâncăm? Dar Iisus le-a zis: adevărat, adevărat vă spun vouă, de nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi înşivă. Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia, în ziua cea de apoi.

Pâinea vieţii

Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din cer, adică S-a făcut trup, ca să umple de dumnezeire trupul Său. Îndumnezeit, acest trup al Domnului Hristos nu cunoaşte moartea, adică moartea nu mai are putere asupra trupului Domnului pentru că trupul Lui Îl are în el pe Dumnezeu, Care e viaţa prin fire. Această viaţă se comu­nică tuturor celor ce-L mănâncă. Spune Domnul Hristos:

„De nu veţi mânca trupul Fiului Omului, nu veţi avea viaţă întru voi.” (In 6, 53).

Numai împărtăşindu-ne cu trupul lui Hristos nu vom muri nici noi. Este posibil pentru sfinţi ca în această lume să fie nu doar orientaţi şi pregătiţi pentru viaţa veşnică în Hristos, ci chiar şi acum să trăiască şi să lucreze potrivit ei. Astfel, împărăţia lui Dumnezeu – anticipare a desă­vâr­şirii eshatologice – este deja accesi­bilă în şi prin Trupul lui Hristos:

(…) sfinţilor li s-a dat încă de aici de pe pământ nu numai să gătească şi să-şi orânduiască traiul pentru viaţa viitoare, ci să şi trăiască după ea şi să o realizeze încă de aici.”.[1]

Iisus n-a promis numai că El va fi pâinea vieţii nemuritoare pentru cei ce cred în El, ci a şi dovedit-o prin învierea Lui. Aşa cum a putut învia trupul Său, aşa îi va putea învia şi pe cei ce se vor împărtăşi de trupul Lui. Atunci când le-a spus iudeilor: „Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu”,[2] Hristos n-a menţionat în ce fel le va da trupul Său spre mâncare. Acest lucru îl va descoperi, ucenicilor Săi, într-un cadru mai res­trâns, la Cina cea de Taină. Nu le descoperă încă aceasta, nici uce­nicilor, nici iudeilor, pentru că nici unii, nici alţii nu aveau încă destulă credinţă. Atunci când ucenicii nu au reuşit să vindece un de­mo­nizat, cu toate că au primit această putere de la Domnul Hristos, au auzit şi cauza neputinţei lor:

„Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu nepu­tinţă.” (Mt 17, 20).

Spune Sfântul Chiril al Alexandriei, în Comentariul la Evanghelia Sfân­tului Ioan că:

„Mai înainte de a le dezvălui Apostolilor taina aceasta, Domnul Hristos, ca un Învăţător priceput, este preocupat să-i înveţe pe ucenici să creadă. De ce? Pentru că numai după ce omul crede ceva, numai după aceea poate să şi înţeleagă; cu alte cu­vinte credinţei îi urmează, în mod cuvenit, şi pu­tinţa de-a înţelege. Deci trebuia să fie înrădăcinată întâi în ei credinţa, ca să introducă apoi în ei înţelegerea celor pe care nu le cunosc.”.[3]

Acelaşi lucru îl spune în zilele noastre şi Gherasim Menaghias în Părinţi du­hovniceşti contemporani de la Sfântul Munte Athos:

„Când Hristos a vorbit pentru prima oară ucenicilor Săi despre această tai­nă, unii n-au putut să-L creadă şi s-au depărtat de El zicând: «Cum poate acest om să ne dea trupul Său ca să-l mâncăm?». Dar în ceea ce oamenii nu puteau concepe, nici nu puteau crede, în aceea s-a împlinit nemaiîntâlnita dragoste a lui Hristos. «Luaţi, mâncaţi» – a zis El uce­nicilor Săi şi, prin ei, nouă tuturor. Ne-a îndemnat să facem acest lucru, făgăduindu-ne mereu intrarea în Împărăţia Sa, zicând: «Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică.».”.[4]

„Eu sunt pâinea cea vie” înseamnă „pâinea care trăieşte”. Expresia arată caracterul personal al acestei pâini. Se spune că „trăieşte” despre cel ce e conştient de viaţa lui. Fiul lui Dumnezeu „trăieşte” ca Persoană con­ştientă din veci şi până în veci; iar cel ce mănâncă trupul Lui va trăi şi el în mod conştient în veci.[5]

[1] Nicolae Cabasila, Viaţa în Hristos, p. 23.

[2] In 6, 51.

[3] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, p. 407.

[4] Arhim. Heruvim Karambelas, Părinţi duhovniceşti contemporani de la Sfântul Munte Athos, vol 2. Gherasim Menaghias, trad. de Felix Truşcă şi Cornel Savu, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, pp. 255 – 256.

[5] Nota 717 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Sfântul Chiril al Alexandriei, Co­mentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, p. 397.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Pâinea vieţii (Vineri, Săptămâna a III-a după Paşti)
Pâinea vieţii (Vineri, Săptămâna a III-a după Paşti)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

„Părintele Isidor nu-şi întrerupea niciodată postul: ţinea în permanenţă plăcutul post al abţinerii de la vorba cea multă. De la mâncăruri şi băuturi de soi se abţinea oricum tot timpul, de vreme ce nu avea de nici unele dintre aces­tea. Căci el nu avea nimic, iar...

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 37 (38)

Psalmul acesta de lamentație scoate la iveală o deosebită sensibilitate morală. Poate fi vorba de o boală misterioasă și grea, probabil lepră l-a lovit pe protagonistul acestui psalm. Din perspectiva doctrinei vechitestamentare a retribuției, această boală este trăită...