Săturarea celor flămânzi de dreptate (Vineri, Săptămâna a XVI-a după Rusalii)

de | oct. 8, 2021

Evanghelia zilei: Mc 8, 1 – 10

În zilele acelea, fiind foarte mult popor şi neavând ce mănca, Iisus a che­mat la Sine pe ucenicii Săi şi le-a zis: milă-Mi este de popor, căci sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce mănca; iar de le voi da dru­mul la casele lor nemâncaţi, au să le­şine pe drum, pentru că unii din­tre ei au venit de departe. Ucenicii Săi I-au răs­puns: de unde va putea ci­ne­va să-i sature pe aceştia cu pâine, aici în pustie? El însă i-a întrebat: voi câte pâini aveţi? Iar ei I-au răspuns: şapte. Atunci El a poruncit poporului să şadă jos pe pământ şi, luând cele şapte pâini, a mulţumit, a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le împartă; şi ei le-au împărţit poporului. Având încă şi câţiva peştişori, a binecuvântat şi a zis să-i împartă şi pe aceştia. Şi au mâncat şi s-au săturat şi au adunat rămăşiţe de fărâmituri şapte coşuri. Iar cei care au mâncat erau ca la patru mii. După aceea le-a dat drumul. Apoi a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi şi au venit în părţile Dalma­nutei.

Săturarea celor flămânzi de dreptate

Printre minunile săvârşite de Domnul Hristos se numără şi înmul­ţirea pâinilor în pustiu. Această minune a fost săvârşită în două rânduri, respectiv au fost două astfel de minuni: prima data au fost săturaţi ca la cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii, cum ne relatează evan­gheliştii Matei, Marcu, Luca şi Ioan (Sfântul Evanghelist Matei în capi­tolul al XIV-lea, Sfântul Evanghelist Luca în capitolul al IX-lea, iar Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Ioan în capitolul al VI-lea al Evangheliei), iar a două oară au fost săturaţi patru mii de bărbaţi, în afară de copii şi de femei, cum ne relatează Sfântul Evanghelist Matei în capitolul al XV-lea şi Sfântul Evanghelist Marcu în capitolul al VIII-lea al Evangheliei.

Prin urmare, această pericopă biblică face referire la cea de-a doua în­mulţire a pâinilor. Diferenţa dintre cele două minuni săvârşite de Domnul Hristos nu constă numai în numărul celor care au beneficiat de această minune, ci şi în materia, respectiv pâinile şi peştii pe care Dom­nul Hristos le-a înmulţit. La prima înmulţire a pâinilor evangheliştii men­ţio­nează că Domnul Hristos s-a folosit de 5 pâini şi 2 peşti, iar la a doua, de 7 pâini şi puţini peştişori.

În rest evenimentele relatate de evanghelişti sunt identice. Iisus era urmat în pustiu de mulţimi impresionante de oameni. S-a întâmplat acum ceea ce s-a întâmplat pe vremea Sfântului Ioan Botezătorul, când mulţimile veneau la râul Iordan, ascultau predica acestuia şi se botezau cu apă în semn de pocăinţă pentru păcatele săvârşite. Însuşi Domnul Hristos a venit la Iordan pentru a fi botezat de Ioan, chiar dacă era fără de păcat. Raţiunea pentru care a fost botezat Domnul Hristos a fost aceea de a fi arătat lumii, de a fi descoperit lumii, motiv pentru care eve­ni­mentul petrecut la Iordan se mai numeşte „Epifanie” sau „Arătare”.

Putem face o paralelă între înmulţirea pâinilor şi ce a urmat după Botezul Domnului de la Ioan. Ştim că după ce S-a botezat în Iordan, Domnul Hristos a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de către diavol. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul I-a zis:

„De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.” (Mt 4, 3; Lc 4, 3).

Iar El, răspunzând, a zis:

„Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.” (Mt 4, 4; Lc 4, 4).

Domnul Hristos putea să prefacă pietrele în pâini pentru că era Dumnezeu, dar pentru că această cerere a venit din partea diavolului, nu a răspuns acestei pro­vocări. A preferat să rămână în continuare flămând ca om, numai ca să nu răs­pundă provocării celui rău. Pe de altă parte, când a trebuit să salveze o situaţie, nu pentru Sine, ci pentru alţii, săvâr­şeşte minunea înmulţirii pâinilor şi fără să fie fost rugat.

Mulţimile veneau după El pentru că erau flămânde şi însetate de învăţătura Lui. S-a împlinit cu acestea cuvântul pe care l-a spus Domnul Hristos în replică ispi­titorului:

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.” (Mt 4, 4; Lc 4, 4),

sau cuvântul spus în Predica de pe Munte:

„Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.” (Mt 5, 6).

Fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, Iisus Hristos îi hrănea deopotrivă pe oameni cu hrană duhovnicească, pentru întărirea sufletu­lui şi cu hrană tru­pească, pentru întărirea trupului. Întâi de toate era pre­ocupat de hrana duhovni­cească, pe care El Însuşi o urmărea. Citim în Evanghelia după Ioan, în capitolul al IV-lea, că Domnul Hristos, după ce a avut acea convorbire cu femeia samari­neancă, a fost îmbiat de ucenicii Săi să mănânce. Domnul Hristos le-a răspuns însă:

„Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi.” (In 4, 32).

Şi pentru că ucenicii Săi erau nedumeriţi, Domnul Hristos adaugă:

„Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvâr­şesc lucrul Lui.” (In 4, 34).

Prin urmare, Domnul Hristos avea în atenţie în mod expres zidirea sufle­teas­că a oamenilor prin împărtăşirea lor cu Cuvântul lui Dumnezeu, hrănirea lor tru­pească intervenind numai în împrejurări excepţionale, ca mulţimea să nu se isto­vească pe cale – cum citim şi în această pericopă biblică.[1]

Mulţimile însă erau mai puţin preocupate de această zidire sufle­tească. Ele îl urmau pe Domnul Hristos din curiozitate, iar nu din inte­res,[2] motiv pentru care Domnul Hristos le spune:

„Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat.” (In 6, 26).

În Rugăciunea Tatăl nostru îi cerem lui Dumnezeu „pâinea cea de toate zilele” pentru că nu putem trăi fără hrană trupească. Dar nu trebuie să uităm că această pâine are şi o dimensiune duhovnicească, euharis­tică, motiv pentru care mai este numită şi „pâinea cea spre fiinţă”. Se face referire aici la Sfânta Euharistie pe care o primim „spre binefacerea, sfinţirea şi tămăduirea sufletelor şi a trupurilor noastre, spre izgonirea a tot potrivnicului, spre luminarea ochilor inimii noastre, spre împă­ca­rea puterilor noastre sufleteşti, spre credinţă neîn­fruntată, spre dra­goste nefăţarnică, spre desăvârşirea înţelepciunii, spre paza porun­ci­lor, spre adăugirea dumnezeiescului har şi spre dobândirea împărăţiei cerurilor”.[3] Prin urmare, cei ce se lipsesc de Sfânta Împărtăşanie se lip­sesc şi de darurile şi de binefacerile pe care le-ar primi prin această Sfântă Taină. Să nu uităm aşadar îndemnul pe care Domnul Hristos ni-l face în Predica de pe Munte:

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă.” (Mt 6, 33; Lc 12, 31).

[1] Mt 15, 32; Mc 8, 3.

[2] Psihologii, atunci când vorbesc despre comportamentul oamenilor, folosesc doi ter­meni: „a trezi curiozitatea” şi „a trezi interesul”. Câte un cititor ocazional, devenit curios, îşi cumpără o carte care tratează despre mistică sau despre noile metode de meditaţie, dar e greu să răzbată până la capătul ei. Adevăratul interes este altceva. Atenţia nu se con­cen­trează numai asupra a ceea ce citim sau auzim, ci mai degrabă asupra noastră. Începem să înţelegem că ceea ce cartea „îmi explică” îmi spo­reşte capacităţile mele şi-mi favori­zea­ză creşterea spirituală – cf. Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evan­ghelia de fiecare zi, vol. 1, p. 53.

[3] Rugăciunea întâia a Sfântului Vasile cel Mare din Rugăciunile de mulţumire după Sfânta Împărtăşanie, în Ceaslov, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992, pp. 301 – 302.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Săturarea celor flămânzi de dreptate (Vineri, Săptămâna a XVI-a după Rusalii)
Săturarea celor flămânzi de dreptate (Vineri, Săptămâna a XVI-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 12)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 12)

Merită să observăm că simplitatea și smerenia fac casă bună, cele două potențându-se reciproc: cu cât omul trăiește o viață mai simplă, cu atât mai ușor îi e fie smerit. Și invers: cu cât omul e mai smerit cu atât îi e mai ușor să ducă o viață simplă. Florenski...