Ignatie Teoforul (Vineri, Săptămâna a XXX-a după Rusalii)

de | ian. 21, 2022

Evanghelia zilei: Mc 9, 33 – 41

În vremea aceea au venit Iisus şi ucenicii Lui în Capernaum; iar când erau în casă, i-a întrebat pe ei: de ce vă sfădeaţi pe drum? Ei însă au tăcut, fiindcă pe drum se sfădiseră unul cu altul, cine dintre ei să fie mai mare. Atunci Iisus, şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: cel care vrea să fie întâi să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor; şi luându-l în braţe, a zis către ei: oricine va primi în numele Meu pe unul dintre aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte pe Mine nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Acela care M-a trimis pe Mine. Atunci Ioan a grăit către El: Învăţătorule, am văzut pe unul izgonind diavoli în numele Tău, dar care nu merge după noi, şi    l-am oprit, pentru că nu vine după noi. Dar Iisus a zis: nu-l opriţi, căci nu este nimeni care să facă minuni în numele Meu şi să poată, îndată după aceasta, să Mă vorbească de rău. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va adăpa pe voi cu un pahar de apă în numele Meu, pentru că sunteţi ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata sa.

Ignatie Teoforul

Potrivit Tradiţiei copilul care a fost luat în braţe de Mântuitorul Iisus Hristos şi aşezat în mijlocul ucenicilor săi, după ce aceştia s-au certat pentru întâietate se numea Ignatie. Acesta după ce a crescut a devenit ucenicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Mai apoi, cu sfatul tuturor Apostolilor a fost aşezat episcop al Antiohiei, locul unde ucenicii Domnului s-au numit pentru întâia oară creştini.[1]

Pentru faptul că a fost ţinut în braţe de Mântuitorul şi dat ca exem­plu ucenicilor, atunci când a zis: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca şi copiii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”[2] şi „Cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine mă primeşte”,[3] Ignatie s-a numit Teofor, adică „purtat de Dumnezeu”. Ca şi în limba română un cu­vânt accentuat diferit are conotaţie diferită, deşi ca formă cuvântul este acelaşi. Şi pentru că vorbim de copii, acelaşi cuvânt cu accentul pus pe prima vocală (cópii) are un alt înţeţeles, respectiv exemplare după un ori­ginal. La fel şi cuvântul grecesc „teofor”; dacă accentul este la înce­pu­tul cuvântului, „teofor” înseamnă „purtat de Dumnezeu”, iar dacă accen­tul se află la finele cuvântului, înseamnă „purtător de Dumne­zeu”.

Ignatie a devenit din copil „purtat de Dumnezeu”, copil „purtător de Dumnezeu”. Despre el ştim că a suferit moarte martirică în timpul împăratului Traian. Acesta dobândind o biruinţă asupra sciţilor a adus jertfe zeilor. Creştinii, pentru că refuzau să jertfească, au fost persecutaţi. Întâmplându-se ca împăratul să treacă prin Antiohia, episcopul Ignatie a fost pârât că este creştin şi, pentru că nu a vrut să jertfească zeilor, a fost condamnat la moarte. Împăratul a hotărât să-l ducă la Roma unde să-l dea spre mâncare fiarelor sălbatice. Citim în „Vieţile Sfinţilor” că:

„Atunci când a fost dus spre mâncare fiarelor, avea neîncetat în gura sa numele lui Iisus Hristos. L-au întrebat păgânii pentru ce pomeneşte neîncetat acest nume? Sfântul a răspuns că are în inima sa scris acest nume, iar cu buzele Îl mărturiseşte pe Acela pe Care de-a pururea Îl poartă în inimă. După aceasta, sfântul fiind mâncat de fiare, lângă oasele lui, ce rămăseseră din voia lui Dumnezeu, s-a găsit inima întreagă, ne­mân­­cată de fiare. Aflându-o necredincioşii şi aducându-şi aminte de cuvintele Sfântului Ignatie, au despicat-o în două, vrând să vadă dacă este adevărat ceea ce zicea Ignatie. Şi au aflat înăuntru pe amândouă părţile scris cu litere aurite: Iisus Hristos.

Înştiinţându-se împăratul Traian de sfârşitul Sfântului Ignatie şi auzind de creştini că sunt oameni buni şi blânzi, vieţuind cu înfrânare, iubind curăţenia, ferindu-se de toate lucrurile cele rele şi având viaţă fără de pri­hană, a poruncit să nu-i mai caute ca să-i omoare, ci i-a lăsat să vieţuiască în pace. După aceasta, au fost aduse cinstitele moaşte ale Sfântului Ignatie în Antiohia, cu mare cinste, spre apărarea cetăţii şi tămăduirea celor bolnavi.

Astfel Sfântul Ignatie cu numele şi cu fapta a fost purtător de Dumnezeu, având în inima sa de-a pururea numele Domnului Hristos, scris ca şi cu un condei, fiind vas ales asemenea Apostolului Pavel.”.[4]

După ce Mântuitorul îl dă pe Ignatie pildă de credinţă ucenicilor săi, evan­ghelistul Marcu ne spune că Ioan, ucenicul pe care-l iubea Iisus, îi mărturiseşte Domnului că a oprit pe cineva care scotea demoni în numele Lui. Răspunsul Mântuitorului este categoric:

„Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău.” (Mc 9, 39).

Numele Domnului nostru Iisus Hristos este atât de puternic încât numai simpla lui rostire este înfricoşătoare pentru diavoli. Ne spune tex­tul Scripturii că şi diavolii „cred şi se cutremură”. Cu toată credinţa lor, ei nu pot rosti numele lui Dumnezeu.

Avva Eusebie, presbiterul Lavrei Raithului, spunea că:

„Un demon s-a dus la chilia unui bătrân în chip de monah. Şi bătând la uşă, i-a deschis lui bătrânul şi îi zice: «Roagă-te.». Iar demonul zice: «Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.». Bătrânul însă îi zice de trei ori: «Roagă-te.». Iar demonul zice: «Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.». Atunci, îi zice bătrânul: «Mergi cu bine, roagă-te şi zi: Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.». Şi zicând acestea bătrânul, demonul ca alungat de foc s-a făcut nevăzut.”.[5]

Rostirea numelui cuiva este echivalentă cu invocarea persoanei res­pec­tive. În Vechiul Testament evreii nu pronunţau numele lui Dumnezeu din respect şi din teamă. La fel noi creştinii ne ferim să pronunţăm numele diavolului, pentru că diavolul nu aşteaptă să fie chemat de două ori.[6]

Teoclit Dionisiatul în „Dialoguri la Athos”, vorbind despre războiul nevăzut ce se săvârşeşte în inimă, spune:

„În inimă se săvârşeşte şi războiul satanei care, fiindcă este nevăzut, nu-l simt cei mulţi. Părinţii zic că satana face totul ca oamenii să nu afle cumva că se găseşte în ei, ci să creadă că săgetează inimile lor din afară.

De aceea, pomenirea numelui Domnului Iisus va trezi pe diavol şi tot pomenirea aceasta îl va smeri. Fiindcă coboară în adâncul inimii, numele lui Iisus va scoate afară pe diavolul care stăpâneşte în acest loc, iar pe su­flet îl va face viu.”.[7]

[1] Fapte 11, 26.

[2] Mt 18, 3.

[3] Mc 10, 15; Lc 18, 17.

[4] Pătimirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, în Vieţile sfin­ţilor pe luna decembrie, ziua a douăzecea, Ed. Episcopiei Romanului, 1993, pp. 398 – 399.

[5] Dimitrios G. Tsamis, Patericul Sinaitic, p. 93.

[6] Mitrop. Antonie Plămădeală, Tâlcuri noi la texte vechi, p. 224.

[7] Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos, 2, p. 40.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ignatie Teoforul (Vineri, Săptămâna a XXX-a după Rusalii)
Ignatie Teoforul (Vineri, Săptămâna a XXX-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 2)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 2)

Henry David Thoreau observa: „Viaţa noastră se pierde în detalii”, de aceea sfătuia: „Simplificaţi, simplificaţi, simplificaţi!". Acest lucru se vede cel mai bine în cât de puțin loc acordă omul rugăciunii zilnice, activitate care ar trebuie să aibă primul nivel de...

Învierea lui Hristos – biruință asupra morții și asupra iadului

Învierea lui Hristos – biruință asupra morții și asupra iadului

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este deodată biruință asupra morții și asupra iadului, pentru că trupul Mântuitorului din mormânt nu a cunoscut stricăciunea, iar sufletul, care s-a coborât la iad, nu a fost reținut acolo, în infern. Taina aceasta a...