Evanghelia zilei: Mc 10, 23 – 32
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Dar ucenicii stăteau uimiţi de cuvintele acestea ale Lui. Atunci Iisus, vorbind din nou, le-a spus: fiilor, cât de anevoie este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Dar ei mai mult s-au înfricoşat, zicând unul către altul: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Iisus, uitându-se la ei, le-a zis: la oameni aceasta este cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu; căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi a început Petru a zice către Dânsul: iată, noi am lăsat toate şi am venit după Tine. Răspunzând, Iisus a zis: adevărat vă spun vouă că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu ia însutit, acum în vremea aceasta, în mijlocul prigonirilor, case şi fraţi, şi surori, şi tată, şi mamă, şi copii, şi ţarine; iar în veacul ce va să vie, viaţă veşnică. Dar mulţi din cei dintâi vor fi în urmă şi cei din urmă întâi. Dar, când erau pe drum, mergând în sus spre Ierusalim, şi Iisus mergea înaintea lor, ucenicii erau uimiţi; iar cei care mergeau după ei erau cuprinşi de teamă.
„Care bogat se va mântui?”
După ce tânărul cel bogat a aflat că îi mai lipseşte ceva ca să fie desăvârşit, respectiv să-şi vândă averea şi s-o împartă săracilor, ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei că:
„A plecat întristat căci avea multe avuţii.” (Mt 19, 22; Mc 10, 22; Lc 18, 23).
Părintele Teofil Părăian duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus spunea că Mântuitorul se foloseşte de o hiperbolă atunci când zice:
„Mai uşor este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Mt 19, 24; Mc 10, 25; Lc 18, 25).
În unele traduceri apare cuvântul „funia”, fiindcă cuvântul grecesc „camilos” înseamnă şi „funie” şi „cămilă”. Oricum nici funia, nici cămila nu pot trece prin urechile acului. Nu se poate zice că bogaţii nu au intrat în Împărăţia cerurilor. De exemplu Iov care avea atâtea averi, care apoi le-a pierdut, dar le-a şi recâştigat, acesta sigur a intrat în Împărăţia cerurilor aşa bogat cum a fost, pentru că a folosit bogăţia spre binele altora.
Sfântul Clement Alexandrinul vorbind despre tânărul cel bogat îşi intitulează exclamativ omilia sa: „Care bogat se va mântui?”. Şi răspunde:
„Bogăţia este o unealtă. (…) Nu poţi da vina pe bogăţie; bogăţia este nevinovată; nu e nici bună, nici rea; dar te poţi folosi de ea şi în bine şi în rău, după cum vrei, şi atunci vina cade pe tine. Bogăţia este făcută să slujească, nu să conducă. Deci nu te despărţi de averile tale; mai bine desparte-te de patimile sufletului tău care nu-ţi îngăduie să foloseşti spre bine averile tale, căci în acest chip trebuie înţeleasă despărţirea de toate averile şi împărţirea lor săracilor.”.[1]
Prin urmare, cel care ştie că posedă averile sale mai mult pentru fraţii săi decât pentru sine, cel care se socoteşte stăpân peste averi, iar nu rob al lor, acela nu le poartă în sufletul său şi nici nu-şi mărgineşte viaţa la ele, iar dacă vreodată ar trebui să se lipsească de ele poate îndura şi pierderea lor cu inimă netulburată. Hristos l-a lăudat pe Zaheu vameşul atunci când acesta a zis:
„Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor, şi de am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Lc 19, 8).
Ucenicii auzind cât de greu se pot mântui cei ce au averi, l-au întrebat pe Mântuitorul:
„Şi cine poate să se mântuiască?” (Mt 19, 25; Mc 10, 26; Lc 18, 26).
Mântuitorul vine cu un răspuns încurajator, dătător de nădejde:
„La oameni lucrul acesta e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.” (Mt 19, 26; Mc 10, 27; Lc 18, 27),
adică ce nu pot face eu ca om face Dumnezeu şi mă ajută şi mă scoate Dumnezeu. Dumnezeu vine în ajutorul sufletelor care au voinţă. Noi facem ce putem din partea noastră şi ce nu putem poate Dumnezeu şi ne ajută şi lucrul acesta este foarte încurajator.
Se pare că Apostolul Petru dorea lămuriri. Dacă cei bogaţi se mântuiesc greu, cei săraci se mântuiesc mai uşor? De aceea îl întreabă pe Mântuitorul:
„Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat.” (Mt 19, 27; Mc 10, 28; Lc 18, 28).
Şi Mântuitorul îi răspunde:
„Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu ia însutit – acum, în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.” (Mt 19, 29; Mc 10, 29 – 30; Lc 18, 29 – 30).
Mântuitorul nu a spus că bogaţii nu se mântuiesc, iar săracii se mântuiesc. Pot fi oameni săraci care să gândească la bogăţie, să fie împătimiţi de bogăţie, dar să nu ajungă niciodată să o dobândească. Unii ca aceşti sunt departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a fericit doar pe „săracii cu duhul” şi doar pe cei ce „flămânzesc şi însetează de dreptate”.[2] La drept vorbind, bogat cu adevărat este omul care este bogat în virtuţi.
Părintele Dumitru Stăniloae, într-o scolie la Cuviosul Isaia Pustnicul în Filocalia volumul al XII-lea, spunea următoarele:
„Orice lucru dat este un lucru câştigat sau câştigător. Sufletul vrea să dea cât mai multe lucruri, ca să câştige cât mai mult. Vrea să dea totul, ca să câştige totul.”,[3]
iar o vorbă din popor ne îndeamnă, zicând:
„Din comoara strânsă-n taină
Fă săracului un dar
Că la cea din urmă haină
Nu ai nici un buzunar.”.
[1] Sfântul Clement Alexandrinul, Scrieri, în PSB 4, p. 44.
[2] Mt 5, 3, 6.
[3] Nota 440 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, Cuv. XXI, în Filocalia 12, p. 159.
