Zeci de elevi din Soporu de Câmpie, în tabăra „Bucuria Comuniunii”

de | iul. 23, 2021 | Societate

Zeci de elevi din clasele  I-VIII din Soporu de Câmpie, județul Cluj, au participat la o tabără creștină, intitulată „Bucuria Comuniunii”. Organizată de parohia ortodoxă din localitate, tabăra a avut loc la Măguri Răcătău, în perioada 19-21 iulie 2021. Timp de trei zile, tinerii au luat parte la ateliere de litografie și pictură, drumeții, foc de tabără, cântecele la chitară sau competiții sportive, alături de un grup de voluntari din Liga Tinerilor Creștini Ortodocși, filiala Dej.

Totodată, zilnic, au dezbătut teme importante pentru vârsta lor, precum: familia creștină, prietenie şi iubire. Pentru că în această perioadă a fost sărbătorit Sfântul Prooroc Ilie, coordonatorul taberei, preotul paroh Ionuț Someșan, le-a vorbit despre viața acestui sfânt, ca model de credință și virtuți. La finalul taberei, elevii au primit diplomă și cărți.

Zeci de elevi din Soporu de Câmpie, în tabăra „Bucuria Comuniunii”

Potrivit preotului paroh, tinerii din Soporu de Câmpie participă lunar la programe de cateheze. De asemenea, sunt organizate anual pelerinaje, excursii și tabere, iar în posturile mari de peste an învață pricesne și colinde, după care concertează în biserica parohiei sau la mănăstirile din apropiere.

 

 

Ultimele articole

Mai multe din Societate
(Interviu)La școală – succes sau eșec | Diana Găucă și Lucia Alb

(Interviu)La școală – succes sau eșec | Diana Găucă și Lucia Alb

Invitata Dianei Găucă a fost doamna Lucia Alb, psiholog în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Cluj. A fost un dialog util şi  interesant despre înscrierea copiilor în casa pregătitoare, cursurile online pentru elevi şi prevenirea...

Cu tricolorul în suflet! #RePatriot

Cu tricolorul în suflet! #RePatriot

#RePatriot este o comunitate constituită ca o platformă de inspirație, consiliere și informație care își propune să faciliteze accesul românilor din străinătate  la oportunitățile de business din țară. Se construiesc instrumente de sprijin, se oferă consiliere,...

Centrul „Sfânta Irina” din Turda și copiii speciali

Centrul „Sfânta Irina” din Turda și copiii speciali

Într-o societate în care zilnic suntem predispuși  să ne concentrăm doar asupra binelui personal, există și oameni care privesc lucrurile altfel. Nu au grijă doar de propria existență, ci îi ajută și pe alţii în mod dezinteresat. Prin ochii lor, lumea e mai frumoasă....