Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu Cristur

de | oct. 29, 2017 | Actualitatea religioasă

Credincioșii parohiei Șieu Cristur, Protopopiatul Beclean, au trăit duminică, 29 octombrie 2017, momente deosebite. Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvărsit Sfânta Liturghie în biserică ocrotită de „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de peste 15 preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele protopop de Beclean, Doru Zinveliu. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre neîncrederea oamenilor în puterea lui Dumnezeu și despre batjocorirea credinței.

Zi de aleasă sărbătoare pentru credincioșii parohiei Șieu CristurÎn cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ștefan Cora a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar celor care au sprijinit biserica, le-au fost înmânate diplome de aleasă cinstire. După slujbă, părintele Mitropolit a binecuvantat lucrările realizate la casa parohială. În prezent, parohia Șieu Cristur numără aproape 500 de credincioşi.

 

Concertul de binefacere „Speranță de Crăciun”

Concertul de binefacere „Speranță de Crăciun”

Asociația Christiana Cluj, prin complexul de servicii în adicții „Sfântul Dimitrie Basarabov”, îi invită pe clujeni la concertul de binefacere „Speranță de Crăciun”. Spectacolul va avea loc pe 4 decembrie, de la ora 18:00, în sala mare a Primăriei Cluj-Napoca, în...

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bobota

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bobota

Duminică, 29 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, cu prilejul anteprăznuirii hramului paraclisului de iarnă al mănăstirii, care-l are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna. Cu acest prilej, Preasfinția...