Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

de | nov. 22, 2019

Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an pe 21 noiembrie, a fost un prilej de mare sărbătoare pentru  creștinii ortodocși din filia Moara de pădure-Muntele Săcelului, din comuna Băișoara, județul Cluj.

Ca urmare a unui proiect de înfrățire între parohiile din zona urbană și cea rurală din  Arhiepiscopia Clujului, joi, Sfânta Liturghie din biserica de munte a fost oficiată de părintele Iacob Cismaș, de la parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou”, din Cluj-Napoca, alături de preotul paroh Mihai Bogdan, însoțiți de credincioși din cele două  comunități.

În cadrul Sfintei Liturghii raspunsurile liturgice  au fost date de teologul Horațiu Berindean, cântărețul parohiei clujene, iar la momentul potrivit, un grup de tinere, de la Școala Gimnazială „Mircea Luca” din Băișoara, coordonate de profesorul de religie Voichița Vlad, i-au colindat pe oaspeți.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Iacob Cismaș, care a evidențiat frumusețea lacașului de cult în care poposesc, asemănându-l atât cu templul în care a fost adusă tânăra Maria, cât și cu peștera Betleemului ce l-a primit în sânul ei pe Pruncul Mântuitor. La final, părintele paroh Mihai Bogdan, a mulțumit oaspeților pentru vizită și pentru rugăciunea comună din această zi de sărbătoare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...