Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

de | oct. 25, 2023

Ziua Armatei Române este marcată, în fiecare an, la 25 octombrie. În 1944, la această dată, odată cu eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al momentului întoarcerii armelor de la 23 august 1944, respectiv, acela al eliberării întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940. Ziua a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.
Evenimentul a debutat la ora 11, potrivit cutumei, la Gădălin, la Monumentul închinat eroilor din Cel de-al Doilea Război Mondial, și a continuat, începând cu ora 12, la Monumentul eroilor de la Jucu de Jos. În ambele locații a avut loc un ceremonial religios, respectiv o slujbă Te Deum, oficiată de părinții Cercului Preoțesc Jucu, în prezența primarului Comunei, Valentin Dorel Pojar, a reprezentanților Armatei, în frunte cu lt-col. Florin Zirbo (comandantul Unității Militare din Jucu), Școlii „Gheorghe Barițiu” și a altor reprezentanți ai administrației locale. La eveniment au participat și membri ai Centrului de abilitare și reabilitare a persoanelor adulte cu dizabilități Jucu, coordonați de doamna director Andra Bradea.
Au urmat obișnuitele mesaje transmise în acord cu semnificația zilei, de primarul Comunei, Valentin Dorel Pojar, comandantul Unității Militare din Jucu, lt.-col. Florin Zirbo, directorul Școlii „George Barițiu”, Mădălin Trohonel, și pr. Focșanu Marius Cristian, coordonator al Cercului Preoțesc Jucu, care au subliniat importanța zilei, ca reper important pentru România, precum și curajul manifestat de cei care și-au pierdut viața ori au fost răniți pe câmpurile de luptă, în misiuni interne și internaționale. În luarea de cuvând, comandantul Unității Militare „Valea Prodăii” din Jucu, col. Florin Zirbo, a subliniat temeiul istoric al zilei, în vreme ce edilul comunei, Valentin Dorel Pojar, a accentuat în discursul său importanța de a avea o armată bine pregătită în contextul actual și de provocările care amenință securitatea: „Astăzi, statele lumii se confruntă cu o paletă largă de pericole, riscuri, care amenință securitatea. De aceea, se impune în acest context ca armata, prin strategiile pe care le deține, să contracareze aceste riscuri”.
”Mereu și justificat ne raportăm la această zi de 25 octombrie cu gratitudine, respect și, de ce nu, cu mândrie. O zi încărcată de istorie strivește cuvintele oricărui orator, fiindcă aflându-ne la periferia acțiunii, vorbim cu prea mare ușurință despre eroi, eroism, curaj, patriotism, devotament și sacrificiu, constantând că lecția trecutului e una care ne provoacă să ne responsabilizăm, ducând mai departe ceea ce eroii au câștigat cu sudoare și cu sânge. Armata română își păstrează nealterat prestigiul dobândit prin sacrificiu, devotament și profesionalism. Instituția al cărei crez este „Onoare și Patrie” s-a clădit și rezistă pe unitate, coeziune și loialitate”, este gândul transmis de Cercul Preoțesc Jucu, prin coordonatorul acestuia, Pr. Focșanu Marius Cristian.
Evenimentul a inclus și un program artistic, susținut de elevi ai Școlii „George Barițiu” din Jucu, coordonați de doamna director adjunct al instituției, Simona Copil. Elevii, îmbrăcați în straie populare, au intepretat cântece cătănești.
Pe lângă obișnuitele și consacratele alocuțiuni, au avut loc depuneri de coroane din partea Primăriei și Consiliului Local Jucu, Unității Militare Jucu, Poliției Locale, Cercului Preoțesc Jucu , Școlii „Gheorghe Barițiu” și Centrului de abilitare și reabilitare a persoanelor adulte cu diazabilități Jucu.
Ziua Armatei României a fost sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Text și foto: Pr. Cristian Marius FOCȘANU

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA