Tinerii parohiei clujene ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Berchieşu, protopopiatul Turda, le-au oferit duminică, 6 februarie 2017, mamelor şi bunicelor un dar inedit: lalele din hârtie confecționate chiar de ei. Momentul a avut loc în biserica parohiei, imediat după Sfânta Liturghie.
Potrivit părintelui paroh Florin Negru, lalelele au fost realizate de copii sâmbătă, 25 februarie 2017, în cadrul activităţilor dedicate lor. Tinerii s-au întâlnit în biserica de lemn a parohiei, monument istoric, ce datează din anul 1747, în care se păstrează atât pictura pe pânză dar şi icoane pictate pe lemn şi pe sticlă. Sub îndrumarea preotului şi a doamnei preotese Carmen-Adriana Negru, copiii au realizat darurile dedicate mamelor și bunicelor. La final au fost răsplătiţi pentru consecvenţa lor, pentru dragostea faţă de Biserică, dar şi pentru iscusinţa mâinilor lor, cu dulciuri, ceai cald şi suc.
„Astfel de activităţi au loc periodic în parohia noastră, ele având ca scop apropierea tinerilor de Biserică, dragostea faţă de semenul nostru şi conştientizarea lor de faptul că Dumnezeu este real prezent în viaţa noastră”, a declarat pentru radio Renașterea părintele paroh Florin Negru.