Mitropolitul Clujului: „Să nu căutăm neapărat vinovați, ci să mărim frățietatea și solidaritatea dintre noi”

de | nov. 2, 2015

Clujenii au fost îndemnați de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului să se roage pentru tinerii decedați în incendiul din București și să doneze sânge pentru salvarea vieților celor din spitale.

În plus preoții au fost rugați să organizeze  în parohiile lor colecte in bani pentru a ajuta familiile carte trec în aceste clipe printr-o grea încercare:

„Le cerem și preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia Clujului câteva lucruri, cei ce sunt sănătoși să doneze sânge și cu toții să se roage pentru cei ce sunt în suferință, pentru bieții tineri, dar și pentru părinții lor, care sunt prăbușiți din punct de vedere sufletesc. În ce privește implicarea materială, în toate parohiile noastre se va face o colectă, care se va centraliza la Centrul Eparhial și apoi vom afla unde este cea mai mare nevoie ca să trimitem banii”.

Ca răspuns la această tragedie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mai spus într-un interviu acordat pentru Radio Cluj că nu ar trebui să căutăm vinovați, ci să încercăm să mărim solidaritatea dintre noi:

„Ar trebui să reacționăm duhovnicește și să nu căutăm neapărat vină la alții. Nu neapărat identificându-i pe ei vom rezolva acum problema, ci, gândindu-ne noi toți cum putem mări frățietatea și solidaritatea dintre noi, pentru că toată națiunea e oarecum bolnavă și trebuie să se tămăduiască. Sigur că trebuie multe făcute și fiecare cu responsabilitatea lui, dar din punct de vedere spiritual, toți trebuie să gândim altfel și câte o dramă mare ca aceasta ar trebui să ne trezească și nu pentru moment, ci pentru viitor, ca să ne determine să reacționăm ca atare”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...