Seară de film documentar, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

de | mart. 1, 2016

Joi, 3 martie 2016, de la ora 20:00, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în sala Teofil Herineanu, se va desfăşura workshop-ul intitulat: O călătorie iniţiatică spre rădăcinile creştinismului. Evenimentul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă în parteneriat cu Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică al Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Afis - seara film FTOSeara va debuta cu vizionarea filmului documentar intitulat Welcome Home, America! subtitrat în limba română de către o parte dintre masteranzii Facultăţii. Pelicula descrie itinerariul dinspre protestantism înspre Ortodoxia antiohiană din spaţiul american a 60 de pastori şi 2000 de credincioşi, încheiat în anii ’80. Va urma apoi prezentarea domnului Paul Siladi, care va vorbi despre evenimentul care a stat la baza filmului şi despre modul în care spaţiul american redescoperă, pas cu pas, valorile perene ale Ortodoxiei şi intervenţia teologului Emil Floare, care va expune detalii legate de activitatea de subtitrare a filmului. La final, Andrej Stepanovich, preşedintele Mişcării focolare din România (o mişcare de revigorare spirituală pornită din spaţiul catolic), va vorbi despre ceea ce înseamnă pentru mediul apusean redescoperirea Bisericii primare şi a valorilor ei.

Va urma apoi o sesiune de întrebări şi răspunsuri, în cadrul căreia, participanţii, studenţi ai celor 21 de facultăţi ale Universităţii şi membri ai Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică, vor adresa întrebări invitaţilor.

Evenimentul va fi moderat de părintele Maxim Morariu, masterand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi membru al Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică al Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...