Sărbătoarea Portului Popular la Bichigiu

de | iun. 8, 2016

În Parohia Bichigiu, Protopopiatul Năsăud, se vor desfăşura sâmbătă, 11 iunie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, manifestările anuale prilejuite de „Ziua Portului şi Jocului Popular”.

Evenimentul va debuta la ora 12.00, cu o slujbă de Te-Deum, oficiată de către ierarh. Va urma, apoi, inaugurarea Centrului Cultural „Sfântul Atanasie Todoran”, al Parohiei Bichigiu şi lansarea volumului intitulat „Noi aspecte ale martiriului Sfinţilor năsăudeni”, apărut la editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Clujului, în acest an, scris de către parohul Gavrilă-Tudor Zinveliu şi părintele ieromonah Maxim Morariu. La cele două evenimente vor lua cuvântul, alături de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Ioan Dâmbu, protopopul Năsăudului, părintele Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” – Bistriţa şi conf. univ. dr. Flore Pop, de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, fiu al localităţii, informează ediția de Transilvania a ziarului Lumina.

Manifestările vor continua cu parada portului popular a tinerilor din localitate şi din comunele învecinate, cele mai frumoase costume urmând a fi premiate la finalul prezentării.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...