Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a hirotonit un diacon pe seama Centrului Eparhial

de | apr. 11, 2020

În Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie la Capela Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în sobor restrâns de preoți și diaconi.

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Sergiu-Iustin Pop, pe seama Centrului Eparhial.

De asemenea, ierarhul s-a rugat pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul. Totodată, a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii pandemii.

La final, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind faptul că „creștinii sunt popor al Învierii”, iar Sâmbăta lui Lazăr este „avanpremiera Paștilor”.

„La rugăciunea Antifonului al treilea, de la Sfânta Liturghie, cerem ca în veacul acesta să ne dea Domnul cunoștința adevărului Său, adică să înțelegem cine este Dumnezeu pentru noi, cine suntem noi în fața Lui, pentru ce suntem în această lume, încotro suntem chemați să mergem; Adevărul, cunoștința adevărului, iar în cea viitoare – viață veșnică. Aceasta este învierea înainte de Înviere. […] Cine crede și ascultă de cuvântul Lui nu va muri în veac. De aceea, creștinii sunt popor al Învierii. Sfântul Serafim de Sarov îi saluta pe cei care veneau la el așa: Hristos a înviat, bucuria mea, bucuria noastră! Nu se temea de moarte. Așadar, Sâmbăta lui Lazăr este avanpremiera Paștilor, este o zi de Paști, pentru că Lazăr, prietenul Domnului, a fost readus la viață, încredințându-ne dinainte de puterea Domnului Hristos asupra morții și asupra vieții.”, a spus PS Benedict.

Slujba a fost săvârșită cu ușile închise, fără accesul credincioșilor, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Mai multe fotografii AICI  

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

În Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 11 aprilie 2020

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...