Două Troițe, sfințite duminică în parohia clujeană Soporu de Câmpie

de | sept. 14, 2020

În parohia clujeană Soporu de Câmpie au fost sfințite duminică, 13 septembrie 2020,  două Troițe, amplasate în curtea lăcașului de cult cu hramul „Învierea Domnului”. Crucile au fost donate de câțiva credincioși din localitate.

Momentul a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, săvârșită de ecleziarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, părintele Simeon Pintea, împreună cu arhidiaconul Petru Buta, preotul paroh Ionuț Someșan și preoții din Cercul pastoral-misionar.

În cuvântul de învățătură, ecleziarhul Catedralei Mitropolitane a evidențiat puterea Sfintei Cruci în viața fiecărui creștin. În încheiere, preotul paroh Ionuț Someșan a mulțumit preoților pentru slujire, dar și credincioșilor care au ridicat cele două Troițe.

Piatra de temelie a bisericii din Soporu de Câmpie cu hramul „Învierea Domnului”, a fost pusă în anul 2006, iar locașul de cult a fost sfințit acum patru ani de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

În sat mai există o bisericuță de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, construită între anii 1968-1970.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...