Liturghia Sf. Vasile cel Mare, în Ajun de Crăciun, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur

de | dec. 24, 2020

În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie 2020, de la ora 17:00, în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia, în sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte: secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dan Cismaș și ceilalți preoți coslujitori din cadrul parohiei.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură.

Potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe, dacă Ajunul Nașterii Domnului Iisus Hristos cade în timpul zilelor săptămânii, atunci în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia Praznicului, iar în ziua sărbătorii Nașterii Domnului se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește de 10 ori pe an: în primele cinci duminici din Postul Mare, în Joia și Sâmbăta Mare, în Ajunul Crăciunului și Ajunul Bobotezei, precum și în ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare, la 1 ianuarie.

Mâine, la Praznicul Nașterii Domnului, începând cu ora 10:00, ierarhul va liturghisi și predica tot la biserica parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cunoscută și sub denumirea de Catedrala din Mănăștur.

Mai multe fotografii AICI 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...