Episcopul Vasile, un om în viața căruia puteai citi cu ușurință frumusețea și sfințenia, spune directorul Seminarului Teologic

de | oct. 9, 2021

În numele profesorilor și elevilor Colegiului Ortodox Mitropolitul Nicolae Colan din Cluj-Napoca, directorul instituției, pr. Liviu Vidican-Nanci, a transmis  condoleanțe și regretul pentru plecarea la Domnul a celui care a fost Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul.

Rolul pe care  Preasfinția Sa l-a avut în anii de păstorire, în bună creștere a generațiilor de viitor preoți ai Seminarului Teologic din Cluj-Napoca a fost unul fundamental. Generația mea își poate aminti de orele pe care le rezerva pentru a asculta spovedaniile elevilor seminariști.

După alegerea și hirotonia Sa ca episcop, era cel care ne primea cu multă dragoste și multă lumină de fiecare dată când îl căutam, iar atunci când nu îl căutam noi, ne căuta el pe noi, pentru că așa a fost Preasfințitul Vasile Someșanul, un părinte iubitor, o personalitate duhovnicească luminoasă, remarcabilă, un om în viața căruia puteai citi cu ușurință frumusețea și sfințenia vieții.

Să-l odihnească Bunul Dumnezeu și, de acolo, de unde este, să ne poarte în rugăciunile sale, pentru că noi, aici, pe pământ, încă mai avem lupte de dus. El acolo, în Împărăția Lui Dumnezeu, unde în îmbrățișare dumnezeiască se odihnește, îl rugăm să mijlocească pentru noi.

Dumnezeu să-l odihnească pe Părintele nostru Episcop Vasile Someșanul!

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...