Cu aceste cuvinte, de rămas bun, își încheie Ap. Pavel intriganta sa scrisoare către creștinii din Corint. Aceste câteva imperative (privegheați, stați în credință, îmbărbătați-vă, întăriți-vă, toate cu iubire să se facă), sunt ca un ultim strigăt pentru normalitate, pentru acalmie, un ultim apel duhovnicesc spre limpezirea spiritelor agitate de povara păcatelor, care trona în Biserica din Corint. Nu întâmplător se începe cu nevoia privegherii sau a trezviei sufletești, fiindcă doar un astfel de suflet, în continuă priveghere duhovnicească, va putea să rămână tare în credință, să-i îmbărbăteze și întărească pe ceilalți, și să lucreze cu iubire întru mântuirea celorlalți.
Trebuie în toată vremea să avem trezvie, de aceea spune Avva Arsenie: „Câtă putere este în tine, luptă-te ca lucrarea ta lăuntrică să fie după Dumnezeu și vei birui patimile din afară”. Înțelegem, din apoftegma avei Arsenie, că porunca Sf. Pavel viza cultivarea unei stări interioare sănătoase, tocmai pentru ca Biserica de aici să își poată depăși neajunsurile de credință, corijându-și derapajele menționate cu durere de apostol în întreaga sa epistolă, prin coborârea minții în inimă, adică trăind permanent într-o stare de smerenie și autoispășire pentru păcate.
