În șirul emisiunilor dedicate fenomenului emigrației românilor de la sfârșitul veacului al XIX-lea către Lumea Nouă, înscriem și această întâlnire radiofonică, care își propune să aducă în atenția ascultătorilor noștri principalele cauze ce au determinat sau au favorizat fenomenul în sine.
Potrivit invitatului permanent al emisiunii „Viața Bisericii”, pr.prof.univ.dr. Gabriel-Viorel Gârdan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, „migrarea” capitalului nord-american în zona cu resurse naturale bogate din sudul Marilor Lacuri, din America de Nord, lipsa continuă de forţă de muncă, capacitatea de absorbţie constant ridicată a pieţei muncii din regiunile agricole încă neexploatate şi cele industriale în curs de expansiune, coroborate cu descreşterea emigraţiei din Europa Occidentală în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, au constituit factori externi importanţi, care au stimulat migraţiile transoceanice, în special cele din Europa răsăriteană. Hotărâtoare pentru amploarea fenomenului a fost, la vremea respectivă, dezvoltarea transporturilor feroviare şi maritime şi costurile relativ scăzute ale acestora, fapt care a generat o mobilitate sporită a unui număr din ce în ce mai mare de persoane, la distanţe mari şi în intervale de timp mult mai scurte.
O radiografie a situației din țara noastră, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a reușit că contureze foarte bine unul dintre celebri emigranți, Iancu Roman. Iată cum argumenta el, într-o lucrare apărută în 1910, la New York, Românul în străinătate motivele care au stat la baza emigrației:
Că la noi în ţară e mare sărăcia, numai acela o ştie care a gustat din ea şi care trăieşte în ea. E uşor de omul bogat, care are holde, vite, casă şi grădini. Ori ce s-ar întâmpla, ori şi ce an rău ar fi, atâta o să aibă ca să nu umble după un pătrar de făină împrumut. E uşor de acela care a moştenit de la părinţi lanţuri de pământ, hambarul plin cu bucate şi cămara plină cu de ale mâncării. E greu însă de bietul om sărman, căruia părinţii nu i-au putut da nici măcar o măsuţă şi două scaune ci îi spune numai: Mergi dragul meu, lucră şi trudeşte şi trăieşte cum te-o îndrepta Dumnezeu. Şi oameni ca aceştia sunt din cale afară de mulţi printre românii noştri. Să sporesc din zi în zi. Puţini bogaţi au câte 5-6 copii. Puţini săraci nu au câte 7-8 copii. Acestora le trebuie pâine, îmbrăcăminte, casă unde să locuiască. Câştigul e puţin. Maşinile să sporesc. Traiul se scumpeşte. De trăit omul trebuie să trăiască. Mai auzind apoi vestea bună de prin America, omul sărman îşi ia bani câţi îi încap pe coliba lui dacă are, iar dacă nu are, ia bani pe omenia vreunui prietin mai avut cu vreo două trei zile decât el şi apoi pleacă. Pleacă şi nici el nu ştie unde.
Forţa atractivă exercitată de condiţiile economice din America, propaganda pentru emigrarea dincolo de Atlantic a companiilor de navigaţie transoceanică, activitatea de racolare de emigranţi desfăşurată de agenţiile de emigrări, scrisorile trimise acasă de cei plecaţi, trimiterile de bani la rudele rămase acasă, donaţiile făcute către biserici, şcoli, ziare, asociaţii culturale, acordarea de teren gratuit de către guvernul Canadian, şi multe altele au devenit motivaţii pozitive pentru emigrare, spune părintele profesor.
Mirajul câştigului zugrăvit de agenţii de emigrare şi de cei ai companiilor navale a fost întreţinut de scrisorile românilor ajunşi deja în America. Tot Iancu Roman, un inimos şi destoinic pionier al grupului român-american, în lucrarea amintită, vorbea și de scrisorile trimise „acasă”. El spunea:
La început au venit puţini (români). Aceştia apoi trimiţând bani frumoşi acasă, mai scriind celor de acasă cât e de ieftin şi bun traiul aici, cât e de bună plata, au fost aşa-zicând chemătorii miilor de români ce mai în anii trecuţi veniseră pe aici şi vin şi azi. S-au îndemnat unii din alţii. Românii veniţi aici s-au fotografiat. Fotografia apoi au trimis-o acasă … şi făloşi de la fire românii noştri nu s-au fotografiat în hainele murdare în care lucrează, nici în fumul negru al fabricei, ci spălaţi, îmbrăcaţi de sărbătoare, şezând în scaune domneşti în jurul mesei încărcate de mâncări şi cu sticla de bere în mână … Cei de acasă, văzând aceste chipuri, chiar şi după legea cea mai firească, s-au îndemnat şi şi-au propus ca ori ce să-i coaste, dar pleacă şi dânşii la America, că uite cât de bine trăieşte vărul Ion şi vecinul Gheorghe şi ei scriu că acolo funtul de carne e numai zece cenţi….
Este evident din acest pasaj că aşa numitele „corespondenţe” din America, la care s-au adăugat relatările celor reveniţi acasă sau ale rudeniilor lor, au jucat un rol important în determinarea oamenilor de toată condiţia să pornească spre America.
Mai multe informații despre cauzele fenomenului emigraționist, trăit de românii de la sfârșitul veacului al XIX-lea, în cadrul emisiunii. Vă dorim audiție plăcută!
