Vă propun să descoperim chipul unui alt ierarh aparte, al cărui nume se leagă atât de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, cât și de Episcopia Maramureșului și Sătmarului: Înaltpreasfințitul Justinian Chira.
S-a născut la data de 28 mai 1921 în localitatea Plopiș, comuna Șișești din județul Maramureș, primind la botez numele de Ioan. În luna martie a anului 1941 va intra în obștea mănăstirii Sfânta Ana Rohia, iar un an mai târziu va fi călugărit, primind numele Justinian. La data de 15 august a anului 1942, episcopul Nicolae Colan îl va hirotoni diacon pe seama acesteia.
Ulterior, în urma unui abuz al armatei maghiare, va fi încorporat în mod obligatoriu ca soldat al acesteia, în timpul ocupației Ardealului de Nord și va activa între 22 noiembrie 1942 și 10 martie 1943 în cadrul companiei antiaeriene de la Miskolc. La scurt timp după lăsarea la vatră, va fi hirotonit preot pe seama mănăstirii de metanie, de către mai sus pomenitul ierarh clujean. Ulterior, la 25 iunie 1944, în urma trecerii la Domnul a starețului Nifon Matei, va fi numit stareț al Rohiei, în vremuri nu tocmai ușoare pentru sfântul locaș. În anul 1948 va fi ridicat la rangul de protosinghel, iar în 1967, la propunerea Înaltpreasfințitului Teofil Herineanu, va deveni arhimandrit.
Repetatele presiuni și șicane ale comuniștilor, care în baza decretului cu numărul 410 din 1959 i-au decimat obștea, nu-l vor determina însă să părăsească dealul Rohiei. Starețul nu va ceda nici la amenințări și nu se va lăsa impresionat nici de promisiuni sau de alte tipuri de încercări de a-l convinge, umilind adesea, cu argumente frumos structurate, trimișii Securității de la Târgu Lăpuș sau din alte locuri.
Episcopul Teofil Herineanu va fi de asemenea cel care îl va propune pentru rangul de episcop vicar. Va fi hirotonit la 9 septembrie 1973, primind numele de „Maramureșeanul”. Vreme de șaptesprezece ani, va desfășura aici o activitate bogată, având deopotrivă preocupări cu caracter administrativ-gospodăresc, cât și de natură pastorală sau culturală.
După evenimentele din 1989, în urma reînființării Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a fost ales în fruntea acesteia. Așa se face că, la 11 noiembrie 1990, va fi intronizat la Baia Mare. Aici, se va preocupa de înființarea secției de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Litere a Universității de Nord, va deschide un seminar și un liceu teologic la Satu Mare, va ctitori 27 de mănăstiri și 10 schituri și va efectua lucrări de renovare și înzestrare a celorlalte 3 mănăstiri, existente la întoarcerea lui, ca ierarh, pe aceste meleaguri.
În semn de recunoaștere pentru bogata activitate desfășurată, Sfântul Sinod va decide ridicarea dânsului la rangul de Arhiepiscop Onorific. Evenimentul se va petrece la 13 decembrie 2009 și va fi prezidat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.
În paralel cu cele realizate în plan pastoral, Înaltpreasfinția sa a publicat și 22 de volume, peste 150 de studii și articole și a întreținut o frumoasă corespondență cu personalități de prim rang ale culturii române, precum poetul Ioan Alexandru, care-l vizita adesea la Rohia. Postum au fost publicate parțial jurnalele ținute cu regularitate de către ierarh.
S-a stins din viață la data de 30 octombrie 2016, în vârstă de 95 de ani, lăsând în urmă nu doar un chip patriarhal în inimile celor care l-au cunoscut, ci și o bogată moștenire edilitară, culturală și spirituală. A fost înmormântat în mormântul pregătit cu mulți ani înainte de plecarea la Domnul, la mănăstirea pe care a stărețit-o vreme de mai multe decenii, locul său de veci devenind un adevărat loc de pelerinaj.
Iată chipul unui om aparte, din viața căruia putem învăța, între altele, că oamenii ce răspândesc lumină în jur ajung să trăiască și după moarte. Chipurile lor rămân pururi vii în inimile celor care-i cunosc.
