Arhim. Simeon Pintea: „Am venit la mănăstire la Nicula ca să ne întâlnim cu Maica Cerească și să ne întâlnim unul cu celălalt în rugăciune” | Nicula 2023

de | aug. 13, 2023

De la ora 18.00 pe altarul de vară al mănăstirii, Arhim. Simeon Pintea, ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, a oficiat slujba Vecerniei cu Litie și a Acatistului Adormirii Maicii Domnului. La final, Părintele Simeon a vorbit despre Maica Domnului, cea care an de an adună credincioșii la Mănăstirea de la Nicula ca o mamă bună. Aceștia vin să îi ceară Maicii Domnului ajutorul:

„Ne-a ajutat Maica Domnului ca și în acest an să urcăm dealul mănăstirii și cei care vom rămâne, să împlinim praznicul Maicii Domnului. Am venit pentru că avem dor, pentru că o iubim pe Maica Domnului și pentru că prezența ei în locul acesta ne atrage. Este poate cel mai important loc de pelerinaj marian din această parte a Europei creștine, iar acest lucru se datorează în special prezenței aici la Nicula a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului care ne adună. I-a adunat pe străbunii noștri și ne adună și pe noi ca să aducem preacinstire Maicii noastre și să-i cerem ajutor ca unei mame bune.”

Părintele Arhimandrit a mai subliniat și importanța icoanei făcătoare de minuni de la Mânăstirea Nicula:

“Icoana aceasta a nimicit durerile și conflictele, a limpezit și a insuflat speranță. Câte speranțe nu au fost insuflate aici?! Această icoană sfântă ne cheamă și pe noi. Sperăm că ne va chema și de acum înainte mulți, mulți ani ca să primim binecuvântare de la Maica lui Dumnezeu”.

La finalul cuvântului, soborul preoților slujitori a interpretat pricesne închinate Maicii Domnului.

Slujbele vor continua în această noapte, începând cu ora 21, când vor fi oficiate Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I și Dezlegările Sfântului Ioan Gură de Aur. La sfârșitul acestora, cuvântul de învățătură va fi rostit de către Protopopul Dejului, Părintele Ioan Buftea.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...