Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Petrești, resfințită de Mitropolitul Andrei

de | iun. 26, 2022

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 26 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Petrești, comuna Mintiu Gherlii, județul Cluj, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Restaurat și înfrumusețat în ultimii cinci ani, la interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, directorul de departament al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, starețul Mănăstirii Nușeni, arhimandritul Paisie Iloaie, preotul paroh Petru Iloaie, precum și alți preoți invitați.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Românii pescuiți pentru Hristos”, în cadrul căruia a vorbit despre credința mărturisitoare a înaintașilor.

„Atâta prețuim, cât punem în practică din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos! Așa ne zice Simion Mehedinți. Și înaintașii noștri, străbunii noștri, au înțeles lucrul acesta și mulți dintre ei și-au sfințit viața. (…) În Duminică a doua după Rusalii, ne aducem aminte de toți sfinții din neamul nostru pe care i-a chemat Domnul Iisus Hristos prin ucenicii Săi: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni»”, a spus ierarhul.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La chinonic, interpretele de muzică populară Anamaria Marti, Ana Mînecan Nemeș și Alesia Rus au interpretat câteva pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Petru Iloaie a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei, oficialităților și tuturor celor implicați în renovarea bisericii.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Petru Iloaie. Primarului comunei Mintiu Gherlii, Dumitru Oltean, i-a oferit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”, iar prim-epitropului parohiei, Ioan Miheștean, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Totodată, membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători. De asemenea, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți.

La slujbă au fost prezente autorități locale, fiii satului și numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.

 

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Petrești, comuna Mintiu Gherlii, județul Cluj, a fost construită în anul 1903, prin contribuția credincioșilor din sat, în timpul păstoririi preotului Emil Mureşan.

De-a lungul timpului s-au executat reparaţii capitale la exterior și interior. Între anii 2003-2005, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica tempera, realizată de pictorul Horea Indolean. În data de 17 iulie 2005, pictura bisericii și renovările succesive realizate de-a lungul anilor au fost binecuvântate de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul).

Din luna august 2017 până în prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Petru Iloaie. În ultimii cinci ani, cu sprijinul enoriașilor și al Primăriei din Mintiu Gherlii, actualul preot paroh a demarat un proces de consolidare, renovare și înfrumusețare a bisericii, care s-a concretizat în lucrări de subzidire, finisaje exterioare şi interioare, o nouă pardoseală cu sistem de încălzire inclus, recondiţionarea acoperişului, reconturarea fațadei după modelul bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi (lucrare care conferă unicitate bisericii în Transilvania) şi schimbarea Sfintei Mese. De asemenea, printr-un efort comunitar susţinut a fost renovată capital și casa parohială.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...