Calendarele bisericești ale Arhiepiscopiei Clujului pe anul 2021 marchează centenarul eparhiei

de | dec. 9, 2020 | Actualitatea religioasă

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului pune la dispoziția credincioșilor 5 tipuri de calendare bisericești pe anul 2021: calendar de perete coală, calendar agendă, calendar de perete cu spirală – format A3 și A4, și calendar de birou.

Designul și grafica calendarelor au fost realizate în concordanță cu tematica anului 2021, declarat în Patriarhia Română „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, dar se încadrează și în tematica Centenarului Eparhiei noastre.

Pe calendarul de perete tip coală este imprimată icoana Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și medalioanele ierarhilor clujeni trecuți la cele veșnice, care au păstorit Eparhia Clujului reînființată acum un secol, episcopul Nicolae Ivan, mitropolitul Nicolae Colan, arhiepiscopul Teofil Herineanu și mitropolitul Bartolomeu Anania. Acestora li se adaugă alte două medalioane cu prima Catedrală episcopală, Biserica din Deal, și actuala Catedrală Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Calendarul tip agendă, pe lângă textul propriu-zis, cuprinde datele de contact ale membrilor administrației eparhiale, școlilor teologice, protopopiatelor, așezămintelor monahale și centrelor misionar-sociale din cuprinsul Eparhiei Clujului. Imaginea de pe prima copertă reprezintă icoana Învierii Domnului, iar imaginea de pe ultima copertă ilustrează Cimitirul Eparhial „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca.

Calendarul de perete cu spirală, în cele două formate A3 și A4, și calendarul de birou, pe lângă imaginea Catedralei Mitropolitane de pe copertă, cuprind imagini cu icoane pictate pe lemn între secolele XVI-XVII din Patrimoniul Muzeului Mitropoliei Clujului, a transmis Pr. Dr. Cornel Coprean, Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Calendarele bisericești, expresie iconografică a timpului, au fost tipărite la Tipografia Renașterea cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și pot fi achiziționate de la magazinele bisericești din Cluj-Napoca, Turda, Dej, Gherla, Huedin, Bistrița, Beclean și Năsăud, și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei Clujului.

Ultimele articole

Călugării adevăraţi sunt virtuoşi și smeriţi

Călugării adevăraţi sunt virtuoşi și smeriţi

Gavriil (Kazasis), Bătrânul athonit: „Călugării adevăraţi sunt virtuoşi, smeriţi cu gândul şi lucrând în tăcere mierea faptelor bune. Fără a deranja pe nimeni, se mulţumesc cu modestele meşteşuguri manuale şi dăruiesc chiar şi săracilor puţinul pe care-l au”. „Sărăcia...