Concert Prepascal de pricesne, muzică bisericească şi cultă

de | mart. 30, 2017

       În așteptarea Învierii Domnului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție subordonată Consiliului Judeţean Cluj, împreună cu Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, organizează joi, 06 aprilie 2017, de la ora 18:30, pe scena Casei Universitarilor – „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 3, Concertul Prepascal – „Cu noi este Dumnezeu”. Spectatorii se vor putea bucura de pricesne, muzică bisericească şi cultă, aduse în scenă de interpreţi de folclor, grupuri vocale şi solişti instrumentişti.

Concert Prepascal de pricesne, muzică bisericească şi cultăOrchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, prin piesele instrumentale „O, Măicuță Sfântă!”, „Tatăl Nostru” și „Adagio” de T. Albinoni,  va  introduce publicul spectator în atmosfera specifică Sărbătorilor Pascale. De asemenea, solistul instrumentist Andrei Oșan din cadrul Orchestrei, va interpreta la clarinet Ave Maria, de Fr. Schubert.

Potrivit comunicatului de presă dat publicității de instituția de cultură clujeană, pricesnele din satul tradițional, așa cum sunt cântate duminica și-n sărbători la strană, vor fi prezentate publicului de Grupul din localitatea clujeană Orman, coordonator Aurora Cosma. Pe scenă va urca și Grupul vocal, format din interpreți și colaboratori ai Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj: Mariana Morcan, Irina Someșan, Maria Lobonț, Ionuț Koblicska, Ioana Breda Morar și Grigore Sâmboan.

Un invitat special este interpreta de folclor Viorica Oprea, președintele Centrului Cultural European „Dacia” din Chișinău, Republica Modova. Prezența domniei sale la Cluj vine în urma parteneriatului de colaborare, semnat la începutul acestui an între cele două instituții de cultură și  care presupune realizarea de evenimente comune la Cluj-Napoca și Chișinău.

Întregul eveniment va fi încununat de prezența îndrăgiților interpreți de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean și  părintele Cristian Pomohaci.

Momente deosebite de toacă și scurte citate din Scriptură vor fi prezentate de Eclesiarhul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Nicula, protosinghelul Calinic Stupinean.

Intrarea este liberă!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din localitatea Sutor, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Sutor, Episcopia Sălajului

Duminica a XXIII-a după Rusalii a constituit pentru credincioșii filiei Sutor, Parohia Sâncraiu Almașului, Protopopiatul Zalău, un moment de aleasă bucurie, deoarece l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu ocazia acestui eveniment deosebit,...

Repararea unei nedreptăți evidente. Familia Nan s-a reîntregit!

Repararea unei nedreptăți evidente. Familia Nan s-a reîntregit!

„Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă.” (Psalmul 11, 5) Cu mare bucurie și recunoștință față de Dumnezeul celor asupriți, dăm vestea reîntregirii familiei Nan în urma...