”Creativitate prin artă și tradiție românească” –la Școala de vară de la Rignano Flaminio

de | aug. 30, 2021 | Știri

La Schitul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” de la Rignano Flaminio (regiunea Lazio), nu departe de Roma, de Cetatea Eternă, se desfășoară – și în acest an – Școala de vară, ajunsă la cea de-a V-a ediție, cu tema: ”Creativitate prin artă și tradiție românească”.
Beneficiarii acestui proiect sunt pe de o parte copii și adolescenții români și moldoveni și copiii ucraineni din Maramureș (aflați sub păstorirea duhovnicească a Vicariatului Ucrainean din Maramureș), cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani din localitățile din zonă: Morlupo, Rignano Flaminio, Civita Castellana, Sant Oreste, precum și părinții acestora care – alături de cei mici sau nu – participă la fel de fel de activități interactive. În acest an au participat şi copii din parohiile Montefiascone, Marcellina și Gaeta, care au fost însoțiți de către preoții parohi și doamnele preotese (pr. Aron Petru Horciu și preoteasa Ana Horciu, pr. Lucian Vasilache și pr. Vasile Carp). Cursurile sunt susținute de profesori români veniți special din țară sau cei care deja predau în școlile din regiunea Lazio (între confențiari s-au numărat domnul conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspectorul general pentru disciplina religie și doamna lect. univ. dr. Eugenia Bojoga, lectorul de limba română din Roma).
Astfel de la 5 iulie până la 14 august 2021 școlarii înscriși la cursuri au avut o serie de activități de
creaţie de artizanat românesc, de teatru și actorie, de educație civică, de identitate europeană, de dans popular
românesc, au ascultat și citit povești, și au descoperit tradițiile și obiceiuri românești. Totodată copiii și adolescenții participă la Concursul “Cunoaşte România” și la toate jocurile sociale şi recreative organizate în timpul liber.
Părinții în schimb au început deja să asiste de la 1 august la fel de fel de activități: la întâlniri informale cu scop de suport în care se încearcă încurajarea schimbului de idei şi experienţe, comunicarea și împărtășirea valorilor naționale alături de proprii copii.
Ca şi în ediţiile anterioare ale Şcolii de Vară, cei 60 de elevi aflați în tabără beneficiază de micul dejun, masa de
prânz și o gustare. Specialista în bucătărie, cunoscută de cei mici ca ”Tanti Stela” le pregătesște – şi în această vară – minunății culinare ca: poale-n brâu, gogoşi, dulceţuri şi alte prăjituri tradiționale din satele românești.
Toate activitățile din cadrul Școlii de vară se desfășoară afară sau în săli încăpătoare unde se respectă restricțiile anti Covid-19: se folosește gelul igienizant și se poartă masca de protecție în interior.
Ca în fiecare an, nu lipsește de la nici o lecție a copiilor nici părintele Ștefan, inițiatorul și gazda acestei Școli, care este foarte mulțumit de impactul pozitiv pe care aceste experiențe de vară pur românești departe de țară le au în formarea tinerilor. ”Ne îngrijim de ei și le transmitem să nu uite de unde au pornit sau în cazul celor care s-au născut aici, în Italia, să cunoască România. Încercăm să le transmitem, să le insuflăm anumite valori sufletești care sunt cu adevărat importante și sunt necesare pentru societatea în care trăim, într-o criză prin care trece lumea contemporană, iar pe de altă parte îi ajutăm să se integreze în comunitate, cum că noi suntem în Diaspora. Nu este ușor să trăiești departe de casă și să te simți ca acasă” mărturisește părintele Ștefan. ”Este foarte important ca Școala de vară să fie o punte de comunicare între copii și părinți cu atât mai mult cu cât este o școală de vară și nu este neapărat numai ceva care privește doar relația dintre copil și părinți. Pe de altă parte Școala de vară trebuie să completeze relația dintre elevi și profesori. Școala de vară vine să completeze ceea ce școala în mod normal nu reușește să creeze: legătura dintre părinte și copil și profesor. Adică să creeze acel triunghi. Mai mult decât atât putem crea o structură complexă, putem să ne implicăm și duhovnicește. În Școala de vară avem posibilitatea aceasta. Există legături mai puternice prin care să se corecteze, să se combată potențiale distinctualități de la nivelul comunității, comunicării și dezvoltării tinerilor de mai târziu. Nedăjduiesc să ne împlinim scopul” a mai comentat ieromonahul Ștefan, egumenul Schitului ortodox român „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Rignano Flaminio. ”În acest proiect interesul nostru este să lucrăm duhovnicește, dar să ajungem să putem să comunicăm din toate punctele de vedere. Copilul trebuie să se simtă ca la el acasă, trebuie să cunoască țara, trebuie să cunoască istoria și cu atât mai mult fiind în biserică are posibilitatea de a îl simți, de a-l cunoaște mai bine pe Dumnezeu. Mai mult ca oricând cred că societatea în care trăim are nevoie de o intervenție a lui Dumnezeu și nu putem să o facem fiecare pe contul nostru. Dacă nu suntem uniți, nu putem face nimic. (Mântuitorul spune <> (Ioan 15,5)). Cred că Școala de vară reprezintă un început bun pentru fiecare copil. Asta ne dorim: un început bun; să rămână nu cu o amintire, să rămână cu o trăire pe care o pune în practică mai târziu când vor crește” – concluzionează părintele Ștefan. Obiectivul acestui proiect, finanțat de către Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni – și organizat cu patronajul Ambasadei României în Italia și cu cel al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun – este dezvoltarea creativității prin actualizarea elementelor de limbă, artă și civilizație românească și transmiterea resurselor culturale generațiilor următoare. Și temele proiectelor precedente: “Artă şi cultură în satul românesc prin ochii copiilor” (2019), “Centenarul Unirii prin Ochii Copiilor” (2018), „Armonizarea identitătii românești la contextul europenizării” (2017) și “Doar împreună, mai aproape de oameni prin ateliere expresiv-creative pentru copii și prin forme de economie socială” (2016) au fost de mare interes pentru comunitatea de români din regiunea Lazio, în fiecare an la Școală fiind înscriși în medie între 70 și 100 de copii. În vederea promovării activităților din acest an s-au alăturat inițiativei de la Schitul din Rignano Flaminio mai mulți parteneri media: Radio România (Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio Iaşi), Radio Chişinău, Gazeta Românească, Rotalianul, Trinitas Tv, precum și asociațiile: INFOR INTERNAŢIONAL, membră a consorţiului Infor Elea din Peninsulă (un leader italian în sectorul formării profesionale, susținând proiecte ambiţioase de schimbare tehnologică, organizaţională, culturală și comportamentală, implicând peste 250 de parteneri, actori publici şi privaţi) și “SANT’ELIA PROVITA – ODV” (care oferă servicii socio-instituţionale comunităţilor de români din Italia). Un sprijin deosebit pentru promovarea proiectului l-am primit de la Doxologia şi Radio Renaşterea.

Ultimele articole

Hristos vine să ne recapituleze pe toţi şi să ne salveze

Hristos vine să ne recapituleze pe toţi şi să ne salveze

Atunci când l-a creat Dumnezeu pe om, l-a creat tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor. Era o făptură perfectă, creată de Dumnezeu pentru viaţă; nicidecum pentru moarte sau pentru suferinţă. Solomon, în cartea Înţelepciunii sale, în primul capitol, în versetul 13 ne...

Sfântul Nicolae, ocrotitorul săracilor

Sfântul Nicolae, ocrotitorul săracilor

Ne aflăm în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, o sărbătoare iubită de întreaga creștinătate. Sfântul Nicolae a avut o preocupare deosebită față de virtutea milosteniei. Chiar dacă în emisiunile trecute am mai abordat tema milosteniei, de data aceasta o vom...

Mai multe din Știri
Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului, în Duminica a 5-a după Rusalii

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului, în Duminica a 5-a după Rusalii

În duminica a 5-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Preasfințitul Părinte Petroniu,...

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...