Crucea și urmarea

de | sept. 18, 2021 | Eseu

Aspecte introductive

Conținutul pericopei evanghelice din această duminică e atât de cunoscut, încât este de-a dreptul dificil a vorbi despre el. După ce săvârșește tămăduirea unui orb și-l mustră pe Petru pentru refuzul lui de a înțelege esențialul mesajului pe care dorește să-L transmită, Mântuitorul se adresează mulțimii, spunând lucruri interesante, ce sunt actuale până astăzi.

Chemarea și Crucea

Vorbele lui debutează cu o chemare: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Una adresată deopotrivă ucenicilor și celor care-L ascultau. Și desigur, una care ne sună și nouă, căci după cum unanim susține exegeza, are o valoare universală și perenă. E în același timp, însă, una destul de greu de urmat și de ambiguă, ar zice unii. În decursul istoriei, Crucea a avut diferite sensuri. Atunci, în momentul când Domnul rostea aceste cuvinte, ea era instrumentul care-i ducea la moarte pe cei mai borfași dintre borfași. Pe cei care săvârșeau cele mai abominabile crime. Un hoț de rând, care se preta la un furt mai consistent putea beneficia de tăierea capului. Iar acea moarte era considerată de departe drept una mai onorabilă. Ceea ce va face Mântuitorul va transforma ulterior acest obiect din ceea ce era în simbolul Mântuirii.

Câștigarea sufletului

Deși lasă în grija interpreților de mai târziu tâlcuirea cuvintelor anterioare, Învățătorul vine să aducă informații complementare aici. Arată că asumarea Crucii e legată de suflet și salvarea lui. Or noi știm că sufletul e lucrul cel mai de preț. Formularea chiastică dedicată lui sună astfel: „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”. Aparent complicată, această formulare vine să vorbească despre două lucruri: despre faptul că salvarea sufletului e un lucru ce nu ne aparține nouă ca oameni, ci lui Dumnezeu și despre importanța spiritualului în înțelegerea și salvarea sufletului.

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”, se-ntreabă Iisus. Aici se găsește factorul motivațional al întregului discurs. Dacă cel mai important e sufletul, asupra lui trebuie să se concentreze fiecare dintre noi. Domnul ne arată și cum putem să-l punem pe primul loc. Mărturisindu-L pe El în fața acestei lumi. Oricine se va rușina, zice Dânsul, va pricinui o reacție în oglindă din partea Sa la ceasul judecății. Pericopa se încheie cu o promisiune de-a dreptul încurajatoare, care în decursul istoriei creștinismului a avut parte de multe interpretări: „Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”. În baza ei, au existat în decursul vremii oameni care au crezut, cu precădere în primele veacuri ale creștinismului, că eshatonul e exrtrem de aproape și că se vor număra între martorii lui. Unii au făcut chiar excese în baza acestui fapt. Noi știm, însă, că „o mie de ani înaintea lui Dumnezeu sunt ca ziua de ieri care a trecut”.

În loc de concluzii

Crucea pe care suntem chemați să o asumăm vine la pachet cu lepădarea de sine. E promoție! Și încă una ciudată și indezirabilă din perspectiva logicii umane. Dar din cea a Domnului, lucrurile stau nițel diferit. Asumarea Crucii înseamnă, între altele recunoașterea stării de păcătoșenie și a faptului că tot ceea ce este bun în noi i se datorează lui Dumnezeu. Ea face astfel lepădarea de sine să fie mult mai ușoară.

Însă nu se sfârșește totul aici. Abia după ce sunt parcurse etapele preliminare începe acțiunea. „Să-mi urmeze mie”, zice Domnul. A urma cuiva înseamnă a-i călca pe urme. Când oamenii călătoresc prin deșert și urmează pașii lăsați în nisip de altcineva, acest lucru are un impact aparte. Le dă siguranță. Îi face să simtă că ceea ce fac e sortit dintru început reușitei, dat fiind faptul că și alții au purces pe acea cale. În deșertul acestei lumi, Hristos așterne în drumul nostru urme însângerate. Din găurile lăsate de piroanele cuielor curge însă sângele Învierii! El vine ca o mărturie menită să ne arate că suntem pe drumul cel bun. Să le urmăm cu credincioșie și vom ajune la destinație fără de nicio îndoială. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Crucea și urmarea
Crucea și urmarea
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).
Mai multe din Eseu
Ruga unei inimi de mamă

Ruga unei inimi de mamă

Aspecte introductive Plasată în cel de-al cincisprezecelea capitol al relatării evanghelice a lui Matei, pericopa la care suntem îndemnați să medităm astăzi, este una complexă și cu un mesaj peren. O zdravănă răfuială cu fariseii vine să deschidă unitatea tematică. O...

Talanții și veșnicia

Talanții și veșnicia

Aspecte introductive Pericopa de astăzi este, de departe, una dintre cele mai interesante și mai complexe texte ce pot fi regăsite în relatarea Sfântului Matei. E un pasaj cu caracter de referențialitate, fapt ce face dificile încercările de tâlcuire. Întrucât, în...

Vama omenească și cea divină

Vama omenească și cea divină

Aspecte introductive Periplul lui Hristos prin joasa cetate a Ierihonului nu e marcat doar de vindecarea unui orb și de o simplă întrevedere cu mulțimea. Mai multe evenimente vin să vorbească despre cele săvârșite de El acolo. Se pare că sosirea Sa a fost așteptată în...

Stând de veghe,  în lume și în afara lumii

Stând de veghe,  în lume și în afara lumii

Însemnul specific al episcopului este vulturul. Pentru că vulturul este acela care are o perspectivă largă asupra lumii, privește realitatea de deasupra și se află în stare de veghe permanentă. Trăiește în înălțime, dar se coboară mereu în lume. Are perspectiva...

De la vedere la credință

De la vedere la credință

Aspecte introductive Minunea ce se găsește în centrul pericopei de astăzi este precedată de câteva cuvinte pline de miez ale Mântuitorului. Provocat de Petru, care Îi amintește că ucenicii au lăsat toate spre a-L urma și întreabă care va fi răsplata acestora, El...