De Ziua Copilului, ediții speciale ale emisiunii „Păhărelul cu nectar”| Printre invitați, ierarhii Arhiepiscopiei Clujului

de | mai 31, 2020

Bucuria și inocența copilăriei vor fi sărbătorite în acest an la Radio Renașterea cu doua ediții speciale ale emisiunii „Păhărelul cu nectar”. Printre invitați, se numără ierarhii Arhiepiscopiei Clujului.

Luni, 1 iunie 2020, de la ora 19.00, actrița Doina Dejica, sau Daria, așa cum este cunoscută copiilor, va sta de vorbă cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, dar și cu  Preasfințitul Episcop-Vicar Benedict Bistrițeanul, care vor transmite mesaje pentru părinți și copii. De asemenea, micii „grădinari” de la grupa mijlocie ai Grădiniței „Sfântul Stelian” din Cluj-Napoca, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei, vor spune poezii, vor interpreta cântece și vor rosti rugăciuni, a precizat realizatoaresa emisiunii, Doina Dejica.

Sărbătoarea va continua marți, 2 iunie a.c, tot de la aceeași oră, cu mesaje pentru cei mici, oferite de părinți și cadre didactice. Totodată, vor putea fi  audiate momente artistice, susținute de elevii ai claselor  a II –a C și a II-a B, de la Seminarul Teologic Ortodox din municipiu, îndrumați și pregatiti de învățătoarele Lia Pah și Cosmina Tămaș.

Potrivit actriței Doina Derjica, surpriza sărbătorii va fi un montaj video al serbării copiilor din grupa mijlocie a Grădiniței „Sfântul Stelian”. Din cauza pandemiei, micuții nu au putut să participe la serbarea de final de an, astfel că au recitat poezii și au creat momente emoționante, care vor putea fi văzute pe pagina de facebook a radioului.

Vă reamintim că din anul 2013, Arhiepiscopia Clujului, la inițiativa Înaltpreasfințitului Andrei, organizează, în muzeul catedralei, un festival dedicat copilăriei. Anul acesta, din cauza Covid-19, nu s-a putut organiza, așa că cei mici sunt așteptați pe frecvențele radioului, sau în online. Totodată, din anul 2009, Patriarhia Română a instituit o zi specială dedicată familiei, astfel că, în prima duminică după data de 1 iunie, se sărbătorește „Duminica părinţilor şi copiilor”. Pentru an, ierarhii români au hotărât să acorde o atenție atenţie deosebită părinților și copiilor,  astfel inițiind „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor”.

 

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Despre Sf. Mucenic Nicolae din Metsovo

Despre Sf. Mucenic Nicolae din Metsovo

Vom vorbi în această emisiune despre Noul Mucenic Nicolae care a pătimit în timpul ocupației otomane. E prăznuit la data de 17 mai. De origine aromână, pătimind în Grecia, el este cinstit deopotrivă de greci și de români. Sfântul său cap se găsește la Mănăstirea...

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului XV

Catehism. ABC-ul credinței | O tâlcuire a Crezului XV

Discutăm în această emisiune pe marginea temei O tâlcuire a Crezului. Simbolul de credință sau Crezul a fost alcătuit la primele două Sinoade Ecumenice ca o expunere succintă a învățăturii noastre de credință. De atunci este folosit zilnic în practica liturgică a...