Diana Botar, consilier juridic al Arhiepiscopiei Clujului, invitata ședinței lunare a Protopopiatului Cluj 1

de | sept. 12, 2023

Preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1 s-au întrunit marți, 12 septembrie, în ședința lunară obișnuită de lucru, gazdă fiind locația deja consacrată, respectiv Biserica Ortodoxă cu hramul „Sfânta Treime”, de la sediul actual al Protoieriei. În buna tradiție, ședința s-a deschis cu o slujbă Te-Deum, de binecuvântare a lucrărilor. În calitate de amfitrion, Părintele Protopop Dan Hognogi a făcut oficiile de gazdă și a prezentat ordinea de zi. Alături de invitatul permanent al acestor ședințe, Părintele Vicar Dumitru Boca, în mijlocul preoților a poposit doamna Diana Carmen Botar, consilier juridic în cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a răspuns invitației de a răspunde la o serie de chestiuni privitoare la patrimoniul parohial.

Având în arsenal o bogată experiență în chestiunea revendicărilor imobiliare, în redactarea de contracte civile și comerciale, domnia sa a venit în întâmpinarea preoților cu o serie de lămuriri în privința unor probleme arzătoare, cum ar fi cele legate de cimitire, de organizarea de licitații atunci când urmează a fi ridicate fie biserici, fie case parohiale, cămine culturale, azile pentru îngrijirea vârstnicilor sau/și centre de asistență socială, aflate sau care funcționează pe lângă o parohie ca și dependințe asociate acesteia. Părinții prezenți au adresat întrebări legate inclusiv de anumite probleme întâmpinate la arendarea terenurilor aflate în proprietatea parohiei. De asemenea, doamna jurist a oferit sfaturi utile și prețioase cu privire la colaborarea dintre parohii și administrațiile locale (primării). Au fost discutate și dezbătute cazuri speciale, anumite chestiuni administrative sensibile, care ajungă să degenereze în probleme, întrucât majoritatea preoților nu cunosc și nu sunt familiarizați cu aspectele de natură juridică. De aceea s-a impus și există un departament juridic la nivelul Mitropoliei, pentru a rezolva astfel de spețe, care de cele mai multe ori încorsetează activitatea pastoral-misionară a preoților. În acest sens, doamna jurist Diana Carmen Botar i-a încurajat pe părinți să se adreseze cu încredere acestui departament, cu scopul de a rezolva probleme de natură juridică ce au în vedere intabularea bisericilor, respectiv a caselor parohiale, precum și de a identifica cadrul legal vis-a-vis de funcționarea terenurilor asociate parohiilor.

În luarea sa de cuvînt, Părintele Vicar Dumitru Boca le-a mulțumit preoților pentru buna colaborare pe care o au cu instituțiile de învățământ de pe raza comunei pe care se află parohia, colaborare materializată prin prezența clericilor la festivitățile organizate luni, 11 septembrie, cu prilejul deschiderii noului an școlar.

La final, Părintele Protopop Dan Hognogi a punctat câteva aspecte de ordin administrativ, le-a mulțumit invitaților pentru participare și a făcut câteva anunțuri privitoare la Conferința semestrială de toamnă, care, pentru preoții arondați Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1, va avea loc marți, 31 octombrie, începând cu ora 10, în Aula Campusului Teologic Ortodox „Nicolae Colan” din Cluj-Napoca. Conferința va fi prezidată de ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de PS Bendict Bistrițeanul, și va fi precedată de slujba de Te-Deum.

Tema propusă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru aceste conferințe este strâns legată de declararea anului 2023 drept „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”. Scopul este unul îndoit, respectiv de a-i cinsti pe autorii și interpreții muzicii bisericești și de cultivare a muzicii bisericești. Aceste conferințe vor fi prezentate cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei de către Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...