Duminica Rusaliilor, prăznuită în cartierul clujean Mănăștur, în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | iun. 7, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 7 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

Slujba a fost oficiată în fața bisericii, în prezența unui număr mare de credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat faptul că „Duhul Sfânt ne cheamă la o viață nouă”.

De asemenea, ierarhul a spus că „este o lipsă a Duhului Sfânt în lume, pentru că e foarte mare lipsă de bucurie, de pace, de entuziasm. Şi această lipsă a Duhului se vede atât la nivel personal, cât şi la nivel comunitar. La nivel personal pentru că nu mai avem acea bucurie a vieţii şi râvnă de a face foarte multe lucruri frumoase, dar şi la nivel comunitar pentru că, ca neam, ca popor, nu mai avem gândul cel bun, râvna cea bună, ca să transformăm lucrurile, să ne facem mai frumoasă lumea în care trăim, mai bună, un loc în care să ne simţim acasă.”

„Sfântul Siluan Athonitul ne arată care sunt mijloacele cele mai evidente prin care putem să-L aducem pe Duhul Sfânt în lume şi să schimbăm această realitate. Prima condiţie este să fim mulţumitori atât în cele bune care ni se întâmplă, cât şi în cele grele care ni se întâmplă. Să învăţăm să mulţumim. Să mulţumim pentru soarele pe care ni-l dă Dumnezeu, să mulţumim pentru viaţa pe care ne-o dă dimineaţa, să mulţumim pentru familia noastră, să mulţumim pentru lucrurile mărunte, pentru faptul că astăzi suntem împreună, să mulţumim pentru că vedem, să mulţumim pentru că mergem pe picioare, să mulţumim pentru că avem ce pune pe masă, dar să mulţumim şi pentru cele grele pe care le îngăduie Dumnezeu. Aici este taina care-L face pe Duhul să locuiască în om.”

„Cea de-a doua condiţie este aceea de a-i iubi pe duşmani, pe vrăşmaşi. Trăim într-o societate în care toată lumea critică pe toată lumea. Duhul Sfânt nu are loc acolo unde toată lumea critică pe toată lumea, unde nimic nu mai este bine. Copiii îşi critică dascălul, subalternii îşi critică şeful, credincioşii îşi critică preotul şi aşa mai departe. Şi noi ne judecăm unii pe alţii în familie. Nimeni nu face bine, doar noi înşine suntem etalon pentru orice. Şi de aici încolo, bineînţeles că, nu mai reuşim să ne iubim nici pe noi, unii pe alţii cei ce ne facem bine, cu atât mai mult să-i iubim pe vrăşmaşi, ca şi condiţie a primirii Duhului Sfânt. Sărbătoarea Rusaliilor este o chemare a noastră de întoarcere la o viaţă în Duhul Sfânt. Este o chemare personală, dar şi o chemare colectivă, pentru întreg neamul nostru, ca să ne întoarcem la o viaţă nouă”, a afirmat PS Benedict.

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

La chinonic, interpretele de muzică populară Oana Bozga-Pintea și Cornelia-Ionela Maxa au interpretat mai multe pricesne.

La final, Episcopul-vicar Benedict a rostit rugăciuni pentru roadele pământului și a sfințit cele 3.000 de legături de spice de grâu pregătite de voluntarii parohiei pentru toți cei prezenți.

Istoricul bisericii

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 20 ianuarie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În prezent, biserica, de dimensiuni impresionante, este pregătită pentru a fi pictată, lucrându-se la finisajele interioare.

Biserica este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții slujitori Vasile Raus, Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-i alături pe arhidiaconii Andrei Stoian și Daniel Buruian.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 7 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 7 iunie 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânnicoară

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Parohia Sânnicoară, județul Cluj. Cu acest prilej, în după-amiaza...

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Pericopa Evanghelică pe care am citit-o astăzi, înainte de a începe Postul Crăciunului, ne provoacă să medităm la o realitate foarte serioasă, anume aceea că nu ne putem mântui singuri. Oamenii de pe vremea Mântuitorului, ca de altfel şi cei din ziua de astăzi, în...

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un...

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...