Episcopul Vasile Fluieraș

Când am fost întrebat, ce fac, de un gălățean deștept și cu umor cât încape, i-am spus că scriu câteva gânduri despre Vasile Someșanul, Episcopul auxiliar al Mitropoliei Vadului, Feleacului și Clujului, cum se numea eparhia pe vremea arhipăstoririi marelui arhiepiscop, de pioasă amintitre, Teofil Herineanu.

Când i-am spus că:

• Este un sfânt de pe pământ! A răspuns:
• Așa este! Multă lume mărturisește despre el!

Drept să spun, m-a surprins fericit afirmația acelui tânăr teolog, care, după câte văd, are cunoștințe întinse, nu doar teologice, ci și despre oamenii din slujba Bisericii lui Hristos.

Mulțumesc și pe această cale, Părintelui Episcop Macarie al Țărilor înghețate din Nordul Europei, că m-a îndemnat să aștern câteva gânduri despre Preasfnțitul Părinte Vasile Someșanul.

Totdeauna, de când mă știu, am avut, și sper să am, și de acum înainte, cât voi  mai fi prin frumusețea acestei lumi văzute, cinstire față de capodopera lăsată nouă, întru plăsmuire dumnezeiască, omul, această creatură, numită de Sofocle înteleptul, în creația lui, Antigona, ca și cea mai  mare minune a lumii. Aceasta o spunea acum câteva mii de ani. De atunci nu s-a schimbat nimic din croiala primară, doar cinstirea capodoperei a mai scăzut în scară valorică.

Când eram preot în Tiolturul Transilvaniei, cu oameni de aur, auzeam că la Cluj, în metropola Transilvaniei de Nord, slăvește pe Domnul Dumnezeu, un sacerdot pe numele său Vasile, așa cum îi spunea toată lumea, cu admirație: Părinte Vasile!

Ceeea ce impresiona în cele se se povesteau, era, bineînțeles, vestea că este tânăr și că, pe deasupra, mai este și mare duhovnic. Aceasta, în sinele meu, chiar că mă îmbrâncea spre Cluj, ca să văd minunea de om tânăr, dar mai ales, mare duhovnic! Acest lucru nu prea încăpea în mintea mea de preot tânăr și zvăpăiat, pe meleagurile Transilvaniei iubite.

Așa, străbătut de aceste gânduri, a venit și ziua când un ucenic al Părintelui Vasile m-a dus la bisericuța unde slujea și în apropierea căreia își avea și adăpostul de toate zilele.

Cu ochii mari și cu atenție și mai mărită, eram bucuros că mă aflu în fața unui tânăr angelic, ca întruchipare și cu o cuviință și cumințenie care izvorau din întreaga ființă. Rar, sau poate niciodată, până atunci și după aceea, nu am avut bucuria să am în față, icoana vie a unui adevărat slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor, deopotrivă! Și așa a rămas până în ultima zi din viață.

Atunci, când tumultosul mitropolit Bartolomeu al Clujului, l-a recomandat pentru a primi harul și ascultarea de episcop, l-am văzut, cum, după arătarea vredniciei, îi scăpărau lacrimile șiroaie din ochii săi măriți a admirație și cinstire. Deodată îl auzim:

• Acest om este un dăruit al lui Dumnezeu! Clujul stă la picioarele lui, întru cinstire mai mare și decât pentru mine! Iar despre duhovnicie ce să mai vorbim? Este Părintele duhovnicesc al tinerimii clujene!

Nu mai auzisem așa recomandare. Iar mai pe urmă, a continuat:

• Nu există om mai sobru, evlavios, cuviincios și îndatorat slujirii la care a fost chemat!

Și acum, mi-am spus, doar pentru mine: mai îndrăznește să zici ceva, mai ales că pe Părintele Vasile Fluieraș, îl cunoscusem cu zeci de ani înaintea mitropolitului Bartolomeu.

Au urmat cele îndrituite chemării la arhierie. Toate le-a primit cu o lepădare de sine pilduitoare. Era ca uns. Zefir în plin văzduh, de har și lumină. În Sfântul Sinod al Bisericii din România, într-adevăr era un sfânt! Așa am gândit atunci, așa gândesc și azi!

Iar încercările prin care a trecut mereu sunt semne de la Dumnezeu, că alesul Său și-a dat examene de răbdare și credință statornică, iar Iisus Domnul, bucuria inimii Sale, încercată de Domnul vieții și al sfințeniei. Așa a pornit spre Părintele Luminilor, ducând jertfa faptelor și zâmbetul de înger!

 † Calinic

 Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

10 octombrie 2021, Casa Scriitorului – Oieștii Pământeni, România de la Argeș