„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

de | dec. 2, 2020 | Societate

Asociatia Filantropia Ortodoxă filiala Dej demarează, pentru al șaselea an consecutiv, campaniaFii bun de Crăciun!”. Aceasta se desfășoară în perioada 1 – 21 decembrie 2020 și are ca scop colectarea de donaţii, sub orice formă, pentru a ajuta copiii şi bătrânii nevoiași, aflați în evidențele asociației.

Prin acest eveniment dorim să sensibilizăm comunitatea locală și nu numai. E inuman să vedem anumite persoane, în special copiii, care suferă din cauza lipsurilor și să nu le întindem o mână de ajutor.

Grija pe care o purtăm familiilor nevoiașe, cu mulți copiii, cât și persoanelor vârstnice singure şi dragostea cu care îi înconjurăm nu ar putea fi valorificate pe deplin fără sprijinul oamenilor cu inimă bună și sufletul deschis către suferința aproapelui.

Cel mai frumos cadou pe care am putea sa ni-l facem noi, de Crăciun, ar fi să încercăm să dăm din fericirea noastră şi altora, să încercăm să redăm speranţa, chiar şi pentru câteva zile, celor care şi-au pierdut-o şi au cel mai tare nevoie de ea.


Ne dorim ca la sfârșitul acestei Campanii să le putem aşeza pe masa de Crăciun alimentele de bază: ulei, zahăr, făină, orez, cartofi, conserve şi alte alimente neperisabile,  iar pentru copiii: dulciuri, fructe, jucării, îmbrăcăminte sau orice alte cadouri
, a spus coordonatorul campaniei, Pr. As. Soc. Costinel Șoaită, vicepreședintele Asociației Filantropia Ortodoxă Dej.

Cei care doresc să sprijine această acțiune prin donații în bani, o pot dace accesând următorul link:  

  Sprijiniți activitatea noastră | Asociatia Filantropia (protopopiatulortodox.ro)

Oricine doreşte să se implice este aşteptat la sediul Protopopiatului Ortodox Român Dej de pe str. Crişan 9B, sau la oricare biserică ortodoxă din Municipiul Dej.

Detalii despre această Campanie pot fi obţinute la numărul de telefon 0754611191.

„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

Ultimele articole

Mai multe din Societate
Două noi spitale clujene vor beneficia de dotări din fonduri europene

Două noi spitale clujene vor beneficia de dotări din fonduri europene

Două noi spitale clujene au obținut, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, importante sume de bani din fonduri europene pentru achiziționarea aparatelor medicale și echipamentelor de protecție necesare în lupta cu COVID-19. Finanțate în cadrul Programului...

(interviu) Down, dincolo de limitele unui sindrom

(interviu) Down, dincolo de limitele unui sindrom

Suntem în căutarea fericirii. Însă adeseori uităm să zâmbim, să iubim și să visăm. Iar când se întâmplă să uităm aceste lucruri, Dumnezeu vine și ne invață, sau ne trinite învățători. Așa i-a trimis pe pământ și pe copiii cu Sindrom Down, niște mesageri divini, pentru...