Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

de | iun. 25, 2017 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Sâmbătă, 24 iunie 2017, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului de vară al acestui așezământ monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat fiind de un impresionant sobor de 27 de preoți și diaconi, în frunte cu Preacuviosul Părinte stareț, protosinghelul Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și în prezența a numeroși credincioși care s-au adunat și în acest an, în număr mare, la sfânta mănăstire, încă din ajunul sărbătorii, când au participat la slujba de priveghere săvârșită în altarul de vară.

Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, mănăstirea a luat ființă în anul 2004, când a fost sfințită și piatra de temelie a acestui așezământ monahal, în data de 13 iunie, de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. La început, lucrările au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Ioan Pădurean de la Parohia Bobota, iar din anul 2008 au fost preluate de către Preacuviosul Părinte Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului Preacuviosul Părinte Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi. În anul 2013, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, a fost proclamată ridicarea schitului Bobota la rang de mănăstire, iar Preacuviosul Părinte Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ al mănăstirii.

Biserica mănăstirii adăpostește și mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Aceste sfinte moaște au fost dăruite mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul unei vizite făcute la acest așezământ monahal. De asemenea, alături de racla cu sfintele moaște se află o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, veșmânt primit prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Între anii 2012-2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, acesta fiind sfințit de către Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 30 noiembrie 2016.

Ultimele articole

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 19 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor din Șopteriu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate....

Câte o Biblie pentru fiecare casă din Parohia Hășdate – Gherla

Câte o Biblie pentru fiecare casă din Parohia Hășdate – Gherla

Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla a inițiat proiectul „Biblia, temelia casei creștine", prin care fiecare casă din parohie a primit câte un exemplar al Sfintei Scripturi. Bibliile au fost achiziționate prin contribuția preotului paroh, Pr. Dr. Florin...