Întotdeauna a doua zi după marele praznic al Nașterii Domnului, Crăciunul, în ziua de 26 decembrie Biserica Ortodoxă celebrează Sinaxa Maicii Domnului sau Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prăznuindu-se în mod deosebit importanța pe care a avut-o Fecioara Maria în nașterea Mântuitorului Hristos.

Câteva dintre marile sărbători, consemnate în calendarul creștin, au și câte una secundară celebrată în ziua următoare, astfel se explică că a doua zi după Buna – Vestire, sărbătorim Sinaxa Sfântului Arhanghel Gavriil, iar în ziua următoare, a Teofaniei ori a Botezului Domnului – Bobotezei, sărbătorim Sinaxa Sfântului Ioan Înaintemergătorul.

Cu origini străvechi și stabilită încă de la Sinodul al VI-lea Ecumenic din 681, sărbătoarea cu cinstirea Maicii Domnului și implicit referiri la ea întâlnim în scrierile chiar mai dinainte ale Sfântului Epifanie al Ciprului și ale Sfântului Ambrozie al Milanului, trăitori în sec. al IV-lea, a Fericitului Augustin (sec. al V-lea) precum și la alți părinți ai bisericii.

Referindu-se la preamărirea sau venerarea Fecioarei Maria ca Născătoare de Dumnezeu, Sfântul Epifanie menționa: „Dar cum voi îndrăzni să vorbesc despre unica Născătoare de Dumnnezeu, pe cât sunt în stare! Căci sunt gângav și fără de glas și fără cuvinte față de cea cu nume mare și sfântă, cea fără de nuntă și de Dumnezeu Născătoare, Maria, Maica Domnului, despre care nu va grăi cu ușurință limba oamenilor… Au încremenit toți: îngeri, arhangheli, începători, stăpânii, tronuri, domnii, heruvimi și serafimi și toată oștirea îngerilor fiind cuprinși de frică și cutremur puternic. Că au zărit pe pământ, înăuntrul ei pe Cel din Ceruri și s-au spăimântat. Au văzut Fecioara ca tron și cer și-au fost cuprinși de frică, zărind pe Cel fără de început că a șezut de pe tron heruvimic, în pântecele feciorelnic”[1].

Alături de acest text, mai precis de finalul său, unde ne este amintită Fecioara, ca tron care îl ține pe Pruncul în pântecele sale, menționăm și unul binecunoscut, scris în secolul al VIII-lea de Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului și care se cântă atât la slujba de Crăciun cât și în ziua următoare: „Ce vom aduce Ție, Hristoase? Că Te-ai arătat ca un om pe pământ, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulțumire aduce Ție: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi, pe Maica Fecioara”.

Cuvintele de laudă se adresează în mod special Mântuitorului, ce devine și centrul scenei iconografice, iar ideea esențială a imnului este cea de închinare adusă Pruncului din brațele Maicii Sale și prin El o preaslăvim pe Maica Domnului, căci ea l-a născut pe Iisus, Mântuitorul lumii[2].

Inspirată din cinstirea adusă de imnografi și din iconografia veche, icoana Soborul Maicii Domnului își are începutul în secolul al XIV-lea, întâlnită fiind în Școala de la Pskov (Fig. 1).

Cu toate acestea, ca primă redactare iconografică sau ca primă icoană, nu a fost urmată îndobște de tradiția bisericii deoarece ea reflecta viziunea unei secte numite „Strigolniki” care o recunoșteau pe Născătoarea de Dumnezeu doar ca simbol al „curatei Maici pământ”, așa cum relatează Egon Sendler. Totodată ei nu credeau în îngeri și nici în puterile cerești[3].

Așadar, dacă o să fim atenți, îngerii pictați nu au aripi și Maica Domnului ține în brațe pe Hristos, de tip Emanuel încadrat într-o aureolă cu opt raze, semn al divinității inaccesibile, iar alături în dreapta, Îl vedem pe Iisus Prunc, culcat în iesle. Sensul acestor detalii nu este pe deplin înțeles, de aceea vom explica altă icoană postumă.

Cea de-a doua icoană a Soborului Maicii Domnului provine din veacul al XVII-lea (Fig. 2) și aparține tradiției încetățenite spațiului slav, iar din punct de vedere tipologic și structural se aseamănă cu icoana Nașterii Domnului. Și în acest caz observăm cele trei spații sau zone ori planuri reprezentative ale compoziției iconografice: sus este cel ceresc cu îngerii și steaua, în mijloc cel tainic cu magii, Fecioara cu Pruncul, un prooroc și păstorii, iar jos, cel pământesc cu cei doi sfinți, cântăreții și cele două reprezentări simbolice, un bărbat și o femeie.

În slavă se văd cei doi îngeri, unul slăvindu-L pe Iisus și celălalt aducând vestea păstorilor din câmpie. Sus de tot se vede steaua, iar din înalt coboară raza cu un porumbel – simbol al Duhului Sfânt[4].

Muntele împărțit în patru vârfuri înalte domină spațiul monumental al scenei iconografice. Așadar, în mijlocul compoziției este înfățișată Maica Domnului cu Hristos în brațele sale stând ca pe un tron este încadrată de o mandorlă dublă.

În cele două părți mediane se observă magii cu daruri, în stânga, păstorii în dreapta dintre care unul aduce un miel. Deasupra magilor este înfățișat un profet puțin aplecat ce ține un filacter. Cu siguranță este Proorocul Isaia cel care a vestit nașterea lui Hristos: „Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, [a cărui stăpânire e pe umărul Lui] și se cheamă numele Lui: Înger de mare Sfat…, Sfetnic minunat…, Domn al păcii…”[5]

La baza mandorlei ce o încununează pe Născătoarea de Dumnezeu sunt reprezentați alți doi Sfinți ce apar în veșminte monahale. Sfântul Gherman, autorul textelor slujbei, de-o parte și de alta îl vedem pe Sfântul Cosma de Maiuma.

În partea de jos și dedesuptul tronului sunt grupați cântăreții, aceștia poartă scufii înalte și ascuțite, de culoarea roșie.

Tot la fel, în partea inferioară și în proporții mai mici, un bărbat simbolizează pustiul, dăruind ieslea, iar în partea dreaptă, o figură feminine, simbol al pământului, oferă peștera.

Finalizând prezentarea iconografică a temei ne îndeptăm gândul spre praznicul Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cinstindu-o cu toți credincioșii, îi zicem:

„Cel ce mai înainte de luceafăr S-a născut din Tatăl fără de mamă, astăzi pe pământ S-a întrupat din tine, fără de Tată. Pentru aceasta steaua binevestește magilor; iar îngerii și cu păstorii laudă nașterea Ta; cea mai presus de fire, ceea ce ești plină de har.[6]

(Condacul glasul al 6-lea).

Soborul Maicii Domnului, tempera pe lemn, sec. al XIV-lea, Pskov[7]

Soborul Maicii Domnului, tempera pe lemn, sec. al XVII-lea, Școala rusă[8]

[1] Sfântul Epifanie al Salaminei, Omilii, Ed. IBMO, București, 2012, pp. 107-108.

[2] Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Sophia, București, 2008, p. 202.

[3] Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, p. 204.

[4] Egon Sendler, Icoanele bizantine ale Maicii Domnului, p. 203.

[5] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 92.

[6] Mineiul pe Decembrie, ediția a 6-a, Ed. IBMBOR, București, 1991, p. 404.

[7] https://www.reddit.com/media?url=https%3A%2F%2Fi.redd.it%2Fc4se5cwj9n561.jpg, accesat, 24 12. 2023.

[8] https://beogradskevesti.info/sabor-presvete-bogorodicedrugi-dan-bozica/, accesat 23 12. 2023.