Biserica Ortodoxă în ziua de 7 ianuarie cinstește pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, ce doar cu o zi înainte a fost pomenit de praznicul împărătesc a Botezului Domnului. Întotdeauna, în tradiția răsăriteană, după sau înainte de o sărbătoare mare, se aduce mulțumire unui sfânt sau unei sfinte ce a avut un rol semnificativ în sărbătoarea celebrată.
Despre Sfântul Ioan Botezătoul, profetul pustiului, știm că a fost cinstit de însuși Mântuitorul Hristos care îl considera drept cel mai mare om născut din femeie: „Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el” (Luca 7, 28).
Născut cu multă rugăciune și stăruință la o vârstă înaintată de către părinții săi, Sfinții preotul Zaharia și Elisabeta, verișoara Sfintei Fecioare Maria, a fost hărăzit de înger încă înainte de venirea sa în lume de a fi prooroc și înainte-mergător al Domnului și va purta numele de Ioan, cuvânt ce înseamnă Dumnezeu este har. De asemenea, tot atunci i se va profeții și misiunea sa: „Și bucurie și veselie vei avea și de nașterea lui, mulți se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit” (Luca 1 14, 17).
Misiunea sa de propovăduire își are începutul cu Botezul Domnului în râul Iordan, în jurul anului 27. Predica și implicit mesajul său era asemănător cu cel al profeților Vechiului Testament, căință pentru păcate și pregătirea pentru venirea lui Mesia.
Scurta sa viață și-a petrecut-o singur, retras în pustiu, în smerenie profundă, în post și în rugăciune, hrănindu-se cu lăcuste și cu mierea albinelor sălbatice, așa cum aflăm din Evanghelie: „Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică” (Marcu 1, 6).
Sfântul Ioan a criticat asupru păcatele vremii sale, și în mod special căsătoria lui Irod Antipa cu Irodiada, văduva fratelui său Filip, fapt ce a dus la întemnițarea sa și mai apoi la decapitare (tăierea capului său).
Cultul închinat lui a fost răspândit și în Răsărit și în Apus, iar în cinstea lui s-au înălțat biserici, catedrale, s-au ridicat mănăstiri, s-au zugrăvit fresce, icoane și tablouri, s-au realizat sculpturi și alte tipuri de artă, s-au înființat corporații, și s-au instituit mai multe zile de prăznuire astfel: zămislirea – 23 septembrie, nașterea – 24 iunie, tăierea capului său – 29 august și prima și a doua aflare a capului său 24 februarie, pecum și cea de-a treia găsire a capului său- 25 mai, de asemenea și ziua de azi – 7 ianuarie.
În artă este înfățișat atât ca profet, cât și ca botezător, iar ca atribute reținem: mielul (Mielul lui Dumnezeu – Agnus Dei), crucea, veșmintele sărăcăcioase confecționate din piele de cămilă[1].
În tradiția bisericii Sfântul Ioan Botezătorul este considerat ca unul dintre cei mai cinstiți sfinți, după Fecioara Maria, de aceea evlavia credincioșilor din întrega lume creștină este mare.
Iconografia și modul cum trebuie înfățișat în diverse momente ale vieții sale sunt bine evidențiate în Erminia de pictură bizantină. În icoane și în fresce apare înfățișat: portret, bust, în picioare; precum și diverse teme evanghelice. În biserici este reprezentat, mai cu seamă în „naos, spre apus, sus pe arc sau în pronaos, pe una dintre bolți”.[2]
Cea mai binecunoscută temă este cea a Deisisu-lui unde apare împreună cu Mântuitorul Hristos și Sfânta Fecioară ori în magistrala compoziție a Judecatății de Apoi, dar și în altele.
Figura sa o vizualizăm pe iconostats, în stânga icoanei împărătești a lui Hristos, din registrul de jos, asemenea și în șirul praznicelor în temele: Botezeul Domnului, Învierea sau Pogorârea la iad.
Impresionantă este silueta sa, mai întotdeauna purtând veșmintele caracteristice: tunică verde, mantie de culoarea ocru sau verde și cingătoare, reprezentat fiind cu mâinile în gestul rugăciunii sau cu una dintre ele arătând spre cer.[3] Deseori susține un filacter ori câteodată, în iconografia târzie are în mână cu o tipsie (taler) având înăuntrul ei capul său, detaliu ce ne amintește de moartea sa.
***
Icoana Sfântului Ioan Botezătorul realizată în secolul al XVIII-lea, aparține Muzeului de artă bisericească veche a Catedralei Mitropolitane din Timișoara și la origine a fost în colecția fostei episcopii a Caransebeșului.
Sfântul Ioan este redat din față și semifigură, adică până la brâu, detașându-se pe un fond delicat, colorat în roșu-cărămiziu, (oranj) presărat cu stele albe-ocru. El este înveșmântat într-o melotă de culoarea ocru-brun și un himation pictat într-o nuanță de albastru deschis. Cu mâna dreaptă face gestul binecuvântării, iar cu cealaltă ține un pergament desfășurat, subțire și lung, la rândul lui pictat într-o dominantă cromatică roșietică. Pe suprafața sa se citesc cu litere slavone de culoarea neagră textul evanghelic: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2).
Totodată cu același scris, dar cu litere albe se vede în partea de sus numele sfântului. Prezența aripilor ne duce cu gândul la cuvintele proorocului Maleahi din Vechiul Testament: „Iată trimit înaintea feței Tale pe Îngerul Meu care va găti cale a Ta, înaintea Ta”, text regăsit și la Sfântul Evanghelist Luca (7, 28). Așadar, aripile sale existente în icoană sunt de culoarea ocru, în vreme ce nimbul ce-i mărginește capul este din foiță de metal argintat[4].
Cea mai impresionantă parte a icoanei o reprezintă portretul Sfântului Înaintemergător. Expresia chipului în contrast cu descrierile consacrate este blândă și sinceră. Trăsăturile fine și delicate ale chipului său au fost modelate cu ocruri luminoase și roșuri trandafirii și stinse ce sunt încadrate de brunul închis, redat decorativ ce delimitează părul așezat simetric, barba despicată în șuvițe și mustața.
Fruntea largă, sprâncenele boltite, ochii deschiși cu pupile ample, ce ne privesc intens, nasul subțire cu nările asimetrice, precum și buzele grațios desenate, concentrează elementele recognoscibile a tipologiei portretului său. Aceeași grijă pentru detaliile mâinilor o observăm și prin conturul rafinat și proporțiile tipice staturii sale.
Stilul icoanei denotă o veritabilă influență venită din sfera artei baroce și de aceea, iconarul a investit talent și meșteșug în sublinierea sentimentelor profund umane, ce se armonizează cu elementele de sorginte sacră[5].
Claritatea, sinceritatea și onestitatea creatorului necunoscut, țin de transmiterea mesajului estetic și iconografic al temei înfățișate.
Finalizând considerăm că, privind icoana Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, ne reamintim câteva din virtuțile memorabile, exemple de urmat pentru fiecare dintre noi și anume: rugăciunea neîncetată și smerenia, spiritul de sacrificiu și de apărător fierbinte al dreptei credinței, milostenia față de cei săraci, propovăduirea pocăinței, prototip al vieții monahale, ascezei și curățeniei sufletești.
Privind icoana ne aducem aminte de troparul zilei de sărbătoare, cinstindu-l cu prețuire pe cel ce s-a învrednicit a-l boteza pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în râul Iordan: „Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te bine ai vestit și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce s-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă”[6](Tropar, glas 2).
Sfântului Ioan Botezătorul, tempera pe lemn, secolul al XVIII-lea, Muzeul de artă bisericească veche, Catedrala Mitropolitană, Timișoara
[1] David Hugh Farmer, Oxford Dicționar al Sfinților, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1999, pp. 279-280.
[2] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 298.
[3] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed. Sophia, București, 2005, p. 195.
[4] Alexandru Efremov, Icoane românești, Ed. Meridiane, București, 2003, p. 232.
[5] Alexandru Efremov, Icoane românești, p. 156.
[6] Mineiul pe Ianuarie, Ed. IBMBOR., București, 1997, p. 155.
