În ziua de 6 ianuarie Biserica Ortodoxă prăznuiește una dintre marile sărbători din decursul anului cunoscută drept Botezul Domnului, Boboteaza sau Teofania/Epifania. În tradiția populară se consideră că la fel ca și în seara de Anul Nou, și de Bobotează se deschid cerurile, fiind de asemenea o sărbătoare a luminii.

Praznic împărătesc, Botezul Domnului comemorează și sărbătorește momentul botezului lui Iisus Hristos în râul Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul.

Numele sărbătorii, Teofania sau Epifania tradus din limba greacă desemnează Arătarea lui Dumnezeu sau Arătarea Treimii și derivă de la manifestarea celor trei persoane ale Sfintei Treimi care, potrivit Scripturilor s-au arătat la Botezul lui Iisus. Referindu-se la înțelesului Epifaniei, Sfântul Ioan Gură de Aur amintea: „Nu ziua când S-a născut Hristos trebuie numită Epifanie, ci ziua când S-a botezat. Nu prin naștere S-a făcut cunoscut tuturor, ci prin Botez. Mai înainte de ziua Botezului nu era cunoscut oamenilor”[1].

Printre cei dintâi autori, Părinți ai Bisericii care au consemnări legate de marele praznic îl reținem și pe Clement Alexandrinul (150-211/216) care  pomenește ca făcând parte din primele sărbători creștine începând din veacul al III-lea. Sfântul Clement numește botezul baie ce ne curăță de păcate, grație deoarece prin el ni se iartă păcatele săvârșite și luminare pentru că prin el primim darul contemplării celor divine[2].

 În secolul al IV-lea, sărbătoarea Bobotezei era deja celebrată în biserica creștină ca sărbătoare a iluminării omenirii prin Sfântul Botez, de unde și numele de „Luminile”, sărbătoarea „Luminilor”.

În bisericile occidentale, Boboteaza este cel mai mult asociată cu participarea și venerarea celor trei magi la ieslea Nașterii.

Botezul Domnului a fost consemnat la toți Sfnții Evangheliști: Marcu, Matei, Luca și Ioan.

La împlinirea vârstei de 30 de ani, Mântuitorul a fost botezat în Iordan de către Sfântul Ioan Înaintemergătorul, cel care predica botezul pocăinței. În momentul Botezului, Duhul Sfânt a coborât din înalt în chip de porumbel peste Iisus și în același timp s-a auzit glasul Tatălui din cer: „ Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 17; Marcu 1, 11, Luca 3, 22). Așadar glasul Tatălui, chipul porumbelului – simbol al Duhului Sfânt și Fiul lui Dumnezeu în persoana Mântuitorului Hristos au fost împreună în acel moment și de aceea și imnografia, dar și iconografia surprind fiecare prin cuvânt/cânt și icoană/imagine taina Epifaniei. Dacă Sfântul Ioan boteza cu apă, spre pocăință, Mântuitorul boteza cu Duh Sfânt și foc.

Pentru noi creștinii, Botezul lui Hristos a fost instituit ca o taină (sacrament) de către însuși Fiul lui Dumnezeu cel Întrupat după Învierea Sa din morți când a rostit acestea: „…Datu-Mis-a toată puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numle Tatălui și a Fiului și al Sfântului Duh, Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt până la sfârșitul veacului. Amin[3]”. (Luca 28, 18-19-10).

În ziua de Bobotează în fiecare biserică are loc sfințirea apei, binecuvântarea credincioșilor, după care ei o duc la casa lor, pentru diverse întrebuințări pe parcursul unui an.

***

Icoana pe sticlă cu tema Botezul Domnului provine din Biserica din Pescari județul Caraș-Severin și datează din secolul al XIX-lea, actualmente este adăpostită în Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara.

Tema iconografică Botezului este relatată în Erminia lui Dionisie athonitul, drept: Hristos venind la Iordan ca să se boteze, fiind un îndrumar pentru iconografi de-a alungul vremurilor până în timpul nostru[4].

Compoziția simetrică și echilibrată a temei ni-l așează în centrul scenei pe Mântuitorul Hristos redat în picioare, având mâinile strânse la piept, poziție ce ne amintește de ipostaza morții Sale. Ideea că Botezul semnifică moartea Domnului o găsim la Sfântul Apostol Pavel care menționează: „Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi” (Coloseni 2, 12)[5]. În jurul șoldurilor observăm un o bucată pe pânză (perizorium) ce se prelungește în partea stângă de parcă ar fi ținută de îngerul ce se vede în stânga Sa.

Sfântul Ioan Înaintemergătorul este înfățișat în dreapta icoanei și este surprins în momentul săvărșirii botezului. Este și el văzut din față, având mâna dreaptă pe creștetul Măntuitorului, în vreme ce cu stânga sa susține o cruce înaltă. Veșmintele nu amintesc de tipologia încetățenită a hainelor sale întâlnite în iconografia consacrată; aici observăm o tunică lungă decorată cu stele albe pe fondul albastru închis peste care stă așezată o mantie de culoare brună.

Prezența îngeului sau a îngerilor la icoana Botezulului Mântuitorului nu e consemnată în cuprinsul Scripturii, ci doar în Sfânta Tradiție, așa precum aflăm din cântările sărbătorii: „Cetele îngerești s-au umplut de mirare, de frică și de bucurie” (Tropar, glas 7, Ceasul al 9-lea)[6]. Cu toate acestea, iconarii au ales să reprezinte îngerul în partea opusă. Văzut mai în spate, el stă îngenunchiat pe un nor și cu mîinile ține veșmântul ce se unește cu cel al lui Iisus[7]. Același nor se întălnește și la picioarele celorlalte figurI din arealul temei.

Prezența Iordanului este sesizată prin suprafața albastră dindărătul lui Iisus, dar și din liniile albastre ce se văd în interiorul norilor, posibil ce au existat și în planul orizontal de jos, care acum a rămas un simplu ritm de pătrate dispuse paralel pe două rânduri.

Portretele celor trei personaje sunt lucrate după un model similar, fiind foarte asemănătoare. Astfel, sesizăm desenul caligrafiat al sprâncenelor, al ochilor cu pupilele bine delimitate, al nasurilor cu partea de jos mult lățită, al urechilor  ce se văd schițate pe obraz și al buzelor simetric arcuite. Părul este colorat în negru contrastând cu fața albă. În jurul capetelor se văd nimburile de aur.

Deasupra tuturor într-un cerc luminos cu raze albe strălucitoare apare un porumbel – simbolul Sfântului Duh.

Fondul icoanei este delimitat de patru zone colorate contrastant: albastru, oranj deschis, albastru luminos și alb, fiind așadar împărțite în spații orizontale diferite ca proporție.

Totodată pe laturi și sus o ramă pictată cu dominant oranj lasă să se recunoască motive ce ne amintesc de decorațiile baroce și nu numai: aripi dispuse în mișcare, linia șerpuitoare, un potir etc.

Cromatica se înscrie în binecunoscutul contrast de complementar albastru – oraj, cu dominanta rece, care îi conferă icoanei o notă de unicitate și rafinament. În aria originalității reliefăm și dispoziția figurilor în compoziție. Foarte rar se găsește poziționat Sfântul Ioan în partea dreaptă a scenei și bineînțeles în partea opusă îngerul ori îngerii.

Stilul popular înscrie icoana în categoria artei tradiționale, cu valențe înscrise în repertoriul picturii țărănești pe sticlă.

În tradiția picturii pe sticlă, de data aceasta din Transilvania, oferim anagnostului și o variantă din repertoriul patrimonial, de data aceasta de la Gherla, care în alcătuirea sa respectă aceiași număr restrâns de elemente, doar că dispunerea personajelor, cromatica mai caldă, elementele de decor floral și expresia figurilor se înscriu în caracterul centrului de pictură pe sticlă de la Nicula[8].

Încheiind aceste considerații privind icoana Botezului Domnului, să retrăim sentimentul înălțător al sărbătorii Bobotezei, evocând cuvintele troparului din ziua praznicului ce ne amintește în fiecare an de acest eveniment tainic din istoria mântuirii: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul în chip de porumbel a adeverit închinarea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție”[9]. (Tropar, glas 1)

Botezul Domnului, tempera pe sticlă, sec. al XIX-lea, Muzeul de artă bisericească veche, Catedrala Mitropolitană, Timișoara[10]

Botezul Domnului, tempera pe sticlă, începutul sec. al XX-lea, Gherla ^[11]

[1] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București, 2006, p. 177.

[2] Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, Ed. Anastasia, București, 1999, p. 19.

[3] Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, pp. 10-11.

[4] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 103.

[5] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, p. 178.

[6] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, p. 180.

[7] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed. Sophia, București, 2005, p. 87.

[8] Ion Mușlea, Icoanele pe sticlă și xilogravurile țăranilor români din Transilvania, Ed. „Grai și Suflet – Cultura Națională”, București, 1995, p. 14.

[9] Mineiul pe Ianuarie, Ed. IBMBOR., București, 1997, p. 140.

[10] https://supernaut.info/2016/11/muzeul-catedralei-mitropolitane-timisoara, accesat 02 1. 2024

[11]https://cimec.ro/etnografie2/sarbatori-si-obiceiuri-traditionale/sarbatori-si-obiceiuri-de-iarna/ajunul-bobotezei-ziua-crucii/, accesat 28 12. 2023.