În fiecare an în ziua de 27 decembrie Biserica Ortodoxă și creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, al cărui nume se traduce din limba greacă prin încununat de Dumnezeu sau purtător de coroană. Având temei slujirea jerfelnică, vie şi iubitoare a lui Dumnezeu, Sfântul Ştefan a rămas în cinstirea Bisericii, devenind ocrotitorul diaconilor, preoșilor şi protomartir al tuturor mucenicilor.

A trăit în primul veac (cc. 35), fiind cunoscut drept unul dintre cei şapte diaconi împreună cu: Timon, Prohor, Nicanor, Filip, Parmena, Nicolae (Fapte 6, 7). A fost numit de Apostoli în slujirea aproapelui, în grija pentru împărţirea milostenilor şi ajutor la ţinerea predicilor. El a fost acuzat de blasfemie, deoarece și-a atacat ascultătorii pentru că se împotrivesc Duhului şi pentru că l-au ucis pe Hristos întocmai cum părinţii lor i-au ucis pe profeţi. Evreii l-au lapidat, după câte se pare, fără niciun proces, în vreme ce el trăia viziunea lui Hristos aflat de-a dreapta lui Dumnezeu. Martor al supliciului a fost şi Saul, viitorul Sfântul Pavel, cunoscut drept Apostol al Neamurilor.

Sfântul Ştefan a primit nu doar cununa mucenicească, dar s-a și bucurat de cinstirea sa, cultul său este cunoscut încă din veacul al IV-lea, atât în Răsărit, cât şi în Apus. Moaştele sale au fost adăpostite la Constantinopol şi apoi la Roma, fiind celebrat şi la data de 3 august, momentul găsirii moaştelor sale^[1].

Sfântul Arhdiacon Ștefan apare zugrăvit în majoritatea reprezentărilor în iposatza de figură întreagă, singur ori alături de alți sfinți. Tot la fel, el este redat în principalele episoade legate de viața sa, precum: predica dinaintea sinedriului, alungarea și martiriul său.

O serie de reprezentări, icoane privesc înfățișarea sa doar bust sau portret. Este vorba aici de icoanele portabile. El mai apare zugrăvit pe ușile diaconești, însoțit fiind de Sfântul Arhidiacon Laurențiu.

Reținem de prezența lui și în iconografia Sfântului Altar, în acest caz el este înoțit de ceilați 7 diaconi, atunci când spațiul este generos.

Atunci când îl vedem în icoane el este înveșmântat în haine de diacon sau mai poate fi pictat în hiton sau stihar, tunică și orar. Ca atribute semnalăm prezența pietrei (pietrelor), a crucii ca simbol al mărturisirii sale pentru Hristos, fiind numit și protomartir, a unei cărți, aceasta desemnând Sfânta Evanghelie, a unei ramuri de finic, detaliu ce ne duce cu gândul la încununarea sfinților după moarte, a cădelniței și a pyxidei, ambele obiecte atribuite diaconilor în slujirea lor. La origine pyxida avea o formă pătrată ori rotundă fiind acoperită cu un capac. Ea deținea miresme fiind așezată pe un văl brodat sau sprijinită de orar. Cu timpul a devenit chivot, luând forma tugurium-ului de la Sfântul Mormânt sau a unei bazilici creștine ori a unei biserici[2]. Ultimul obiect cu care îl vedem redat este o casetă, în care se păstrează anafura sau Sfânta Împărtășanie.

***

Icoana pe sticlă care îl înfățișează pe Sfântul Arhidiacon Ștefan este păstrată în colecția Muzeului Catedralei din Timișoara și provine din Biserica din Pescari, Caraș-Severin, datând din veacul al XIX-lea.

Sfântul Arhidiacon Ștefan este înfățișat tânăr, fără barbă, așa cum se află relatat în Erminia lui Dionisie, fiind reprezentat în picioare.[3] El susține cu mâna stângă un sfeșnic cu trei brațe și cu făcliile aprinse, iar cu cea dreaptă cădelnița, pictată în mișcare. Ovalul feței cu ochii negri, larg deschiși este delimitat de părul brun ce se ordonează în două părți, simetric pe umerii săi.

Ne atrag atenția veșmintele sale bogat înfrumusețate cu ornamente florale, cruci și borduri cu forme ovale legate prin romburi. Acesta este stiharul roșu și amplu, croit cu mâneci largi, așa cum se amintește de către I. D. Ștefănescu „gulerul, mânecile (la încheietura mâinilor şi la umeri), poalele şi deschizătura de pe piept sunt, de obicei, brodate sau împodobite cu galoane aurite”[4].

Orarul garnisit cu patru cruci este colorat în pete de galben și roșu deschis, așezate pe fondul alb. Ca semn distinct al însărcinării și demnității diaconești, orarul se află pe umărul stâng al său și cade în față, de-a lungul stiharului. Totodată, un fragment din el este direcționat sub brațul drept, acest detaliu ne amintește că în anumite momente liturgice este pus încrucişat, rânduit pe amândoi umerii, pe piept şi la spate.

În partea superioară, Sfântul Ștefan este străjuit de Maica Domnului și de Mântuitorului Hristos, în proporții mult mai mici, așezați pe nori. Iisus este reprezentat cu mânile și palmele deschise, poziție ce ne duce cu gândul la îmbrățișarea divină, în vreme ce Fecioara Maria are un orar pictat pe brațele sale, postură ce ne amintește de icoana Sfântului Ierarh Nicolae unde apare în aceeași ipostază.

Deasupra, cu litere chirilice și de culoarea albă se află scris în dreptul fiecărei figuri: IC XC; Sf. Ștefan Arhi.; MP ΘΥ. Capetele personajelor sunt încadrate cu nimburi strălucitoare din foiță de aur, semn distinctiv iconografic ce desemnează divinitatea lor.

Fondul icoanei este împărțit în două registre, respectiv sus e cel colorat în albastru și jos, cel sugerat prin opt benzi, definind pământul. Siena naturală, galbenul, orajul, și albastrul sunt culorile întrebuințate în pictarea acestora.

Întreaga scenă iconografică este încadrată de un chenar dublu și diferit proporționat, colorat în roșu și auriu. El este decorat cu două rozete, cercuri, linii în val, frunze stilizate, ovaluri și succesiuni de linii paralele. La baza compoziției și în partea inferioară se observă patru dale pătrate, ornate în interior cu arabescuri.

Linia neagră, vioaie, jucăușă cu valențe caligrafice, definește și caracterizează detaliile, fiind întâlnită în întreaga figurație a icoanei.

Stilul cu accente decorative, populare încadrează maniera de reprezentare în rândul icoanelor bănățene ce se caracterizează prin coloritul contrastant, dinamic și expresiv.

Privind frumusețea icoanei cu chipul senin și luminos al Sfântului Arhidiacon Ștefan și pătrunzându-i înțelesul ei tainic, memorăm și păstrăm pilduitoarea viață a mărturisitorului credinței noaste, rugîndu-l cu evlavie: „Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!” (Condac glas I)

Sfântul Arhidiacon Ștefan, tempera pe sticlă, sec. al XIX-lea, Muzeul Catedralei Mitropolitane, Timișoara[5]

[1] David Hugh Farmer, Oxford -Dicţionar al Sfinţilor, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1999, pp. 484, 485.

[2] I. D. Ștefănescu, Iconografia artei bizantine și a picturii medievale românești, Ed. Meridiane, București, 1973, p. 411.

[3] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 149.

[4] I. D. Ștefănescu, Iconografia artei bizantine și a picturii medievale românești, p. 202.

[5] https://supernaut.info/2016/11/muzeul-catedralei-mitropolitane-timisoara, accesat 26 12. 2023.