Icoana Sfinților Petru și Pavel sau: „Concordia apostolorum” (Armonia apostolică)

de | iun. 28, 2021 | Eseu

Sfinții Petru și Pavel, prăznuiți în data de 29 Iunie – după tradiția romană, data fondării Romei de către personajul mitologic Romulus Quirinius – devin, în viziune creștină, prin martiriul lor, noii ocrotitori ai Romei (centrul politic, social și cultural al Imperiului Roman de la acea vreme). Primele reprezentări iconografi ce ale celor doi apostoli au fost descoperite în catacombele din Roma, sub forma de medalion, datând din secolul II. Apostolii era înfățișați împreună sub formă de portret, privindu-se unul pe celălalt și primind o cunună de la Hristos, ca răsplată pentru martiriului îndurat și ca semn al faptului că Hristos le-a primit jertfa. Ulterior sec. IV se dezvoltă modelul icoanei în care apar numai cei doi apostoli, sub atingerea ușoară a obrajilor. Scopul inițial al icoanei era acela de a accentua valoarea supremă a martiriului, într-un timp marcat de persecuții anticreștine, când mulți creștini erau chemați să-și mărturisească astfel credința. În același timp, pe un alt palier de analiză, s-a dezvoltat o tradiție interpretativă extraordinară concentrată în sintagma „concordia apostolorum”, pe românește „armonie apostolică”.

Adică, întâlnirea sfinților Petru și Pavel în Hristos este icoana întâlnirii creștinilor proveniți dintre iudei și, respectiv, a creștinilor proveniți dintre neamuri. Legătura dintre cele două planuri este dată de slujirile misionare distincte geografic, întreprinse de cei doi apostoli în mod sistematic: Petru a propovăduit Evanghelia iudeilor, iar Pavel păgânilor (Gal 2, 8-9). Mai mult, așa-numitul „incident din Antiohia” din Gal 2, 11-14, în care Sf. Pavel îl acuză public pe Sf. Petru de ipocrizie, simbolizează conflictul bine-cunoscut al celor două categorii sociale amintite, în Biserică. De aceea, Sf. Pavel în continuarea aceleiași epistole, către Galateni, formulează cheia teologică de aplanare a conflictului etnic, dezvoltând conceptul de „concordia ecclesiae” („armonie bisericească”): „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască; pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus.” (3, 28). Prin urmare, anvergura icoanei este una formidabilă întrucât simbolizează prin fi gurile celor doi apostoli întreaga Biserică a lui Hristos (Petru/Pavel; tăiați-împrejur/netăiați împrejur; „armonie apostolică”/ „armonie bisericească”). Paradoxal, elementul confl ictual de opoziție ori de critică a fost redat de iconograf prin apropiere, îmbrățișare, chiar atingerea ușoară a obrajilor celor doi apostoli. Aici stă „ascunsă” o învățătură creștină, greu de acceptat chiar pentru unii frați de credință, anume: critica sau diferențele de opinie nu exclud comuniunea sau sfi nțenia cu Hristos. De aceea, se discută despre icoana Sf. Petru și Pavel ca nefiind o icoană printre altele în Biserică, ci o icoană a Bisericii, în care sunt cuprinși toți fi ii ei, indiferent de opiniile personale, atât timp cât aceștia sunt rămași în ascultarea Bisericii. De pildă, a se vedea direcțiile hermeneutice separate, dar nu opuse, de interpretare alegorică sau istorico-literară, cultivate de către marile școli teologice din Alexandra și Antiohia.

În concluzie, teologia icoanei sfinților „Petru și Pavel” comunică Bisericii un imens potențial de întreținere a dialogului cu valorile moderne ale societății, valori pe care România încă nu a reușit să le implementeze (ex. o piață reală a ideilor; transparență și solidaritate). Din perspectivă mistică, transpar foarte clar ideile esențiale de sfi nțenie, mărturisire și comuniune cu Hristos. În definitiv, acestea sunt caracteristicile teologice care ar trebui să se citească pe buzele unei Biserici preocupate de construcția unui dialog constructiv cu „timpul în care i-a fost dat”.


Sursa: Revista Renașterea, nr 6, iunie 2014

Ultimele articole

Cuviosul Efrem Katunakiotul și teologia pustiei

Cuviosul Efrem Katunakiotul și teologia pustiei

Monahismul athonit a însemnat mereu un reper de viață duhovnicească pentru lumea ortodoxă, în pofida perioadelor de impas pe care le-a traversat de-a lungul timpului. El a cucerit prin istoria lui milenară, prin tezaurul de artă bisericească de inspirație bizantină,...

Mai multe din Eseu
Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Considerată sărbătoare împărătească, Botezul Domnului denumită în popor şi Boboteaza, este ţinută la data de 6 ianuarie în Biserica Răsăriteană[1]; amintindu-ne de botezul primit de Mântuitor din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în râul Iordan[2]. Acest praznic se mai...

Invitații și „cina” cu Stăpânul

Invitații și „cina” cu Stăpânul

Aspecte introductive Capitolul al patrusprezecelea al relatării Sfântului Luca, în cadrul căreia este plasată pericopa evanghelică de astăzi, vine parcă să reia, în aceeași logică, însă pe baza altui studiu de caz, ideile enunțate în duminica precedentă. De această...

A privi în sus

A privi în sus

Aspecte contextuale Propovăduirea Mântuitorului, în centrul căreia se găsește o polemică și o pildă, va fi urmată, cum s-a mai întâmplat și cu alte ocazii, de o minune. De această dată, atent la context și detalii, medicul Luca ține să specifice timpul în care se va...