Inaugurarea Centrului pentru Bătrâni din localitatea Babţa, Protopopiatul Carei

de | iul. 22, 2019

Luni, 22 iulie 2019, când Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de binecuvântare a Centrului pentru Bătrâni „Sfintele Femei Mironosiţe” din localitatea Babţa, comuna Bogdand, județul Satu Mare, Protopopiatul Carei, cu ocazia dării lui în folosinţă.

La binecuvântarea Centrului au participat, alături de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Arhid. Dumitru Botiş, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic, Pr. Adrian Morar, referent în cadrul Sectorului sociaql/filantropic, Pr. Pr. Florian Mocanu, protopopul de Carei, preoţi din parohiile învecinate, Aurel Bojan, primarul comunei Bogdand, judeţul Satu Mare, secretarul comunei – Simona Temian, asistenta socială Elisabeta Şipoş, consilierul primarului – Marin Deac, precum şi un număr mare de cetăţeni ai comunei, cei mai mulţi de vârsta a treia, viitorii beneficiari ai Centrului, constructorul, în persoana lui Paul Perşe din Cehu Silvaniei, administratorul firmei Dumitrana Prod.

Clădirea, compusă din subsol, parter şi etaj, a fost amenajată şi pusă la dispoziţie de către Primărie, iar Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, protopopiatul Carei, a preluat, în parteneriat, partea de activitate şi administrare a Centrului. Partea socială a proiectului a fost demarată de Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, fost consilier al Sectorului social-filntropic și misionar.

Proiectul integrat a fost derulat prin Măsura  322, prin care s-au realizat introducerea apei potabile şi a canalizării în Babţa, construirea unui drum de legătură între Bogdand şi Babţa, pe o distanţă de 6 km, amenajarea Căminului Cultural din localitatea Bogdandşi amenajarea Centrului de Bătrâni din Babţa, ultimul obiectiv dat în folosinţă.

Clădirea unde îşi desfăşoară activitatea Centru de zi este desfăşurată pe trei nivele:la subsol se află magaziile pentru alimente, centrala termică şi spaţii de depozitare; la parter se află spaţiile administraive şi vestiarele, iar la etajul I sălile de jocuri, sala de mese şi de socializare. Toate dotările sunt de nivel european şi creează un ambient familiar, nu respingător. Proiectul s-a derulat din 2012, când a fost semnat contractul de finanţare în valoare de 2,5 milioane euro, până anul acesta, când a fost dat în folosinţă.

Serviciul social este acreditatcu denumirea„Centru de zi pentru bătrânii din satul Babţa”, cu o activitate de 4 ore pe zi, interval în care li se va asigura şi o masă caldă celor prezenţi la ctivităţile de socializare. Centrul are pentru cei 30 de beneficiari persoane vârstnice o bibliotecă, jocuri distractive şi de socializare, grupuri sociale moderne.

Centrul, a cărui clădire se află în faţa bisericii, va fi administrat de preotul parohValentin Bota.

Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, în numele Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, a transmis tuturor celor implicaţi binecuvântări şi sincere felicitări:

„Dimensiunea existenţială şi duhovnicească a Bisericii are şi această parte, deloc neglijabilă, atât din partea societăţii civile, ci mai ales din partea Sfintei noastre Biserici, a omului în suferinţă, a omul care este însingurat, a omului care are probleme de sănătate. Iar această dimensiune teologică dumnezeiască a Bisericii prinde contur prin acest eveniment la care suntem părtaşi noi toţi aici, eveniment pe care Dumnezeu l-a pregătit şi rânduit în această frumoasă localitate din zona Codrului, binecuvântată de Dumnezeu. Mă bucur din adâncul sufletului că văd planul lui Dumnezeu pus în practică. Aici, pe această colină, care ne mângâie pe toţi, stă ca o mireasă Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, iar aici, în curtea bisericii parohiale, acest loc constituie de azi începând mângâiere pentru cei care sunt în nevoi şi neputinţe, în grele suferinţe. Felicit cu această ocazie pe toţi factoriiimplicaţi.”

Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul i-a înmânat preotului paroh Valentin Bota Gramata Episcopală şi Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” în semn de înaltă apreciere şi aleasă preţuire pentru contribuţia adusă la înfiinţarea Centrului pentru Bătrâni „Sfintele Femei Mironosiţe” din localitatea Babţa.

Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” a fost conferită și primarului comunei Bogdand, Aurel Marius Bojan.

Au mai vorbit primarul Aurel Bojan, Pr. paroh Valentin Bota şi Pr. Florian Mocanu, protopopul Careiului, autoritatea autorizată pentru desfăşurarea acestui tip de serviciu social.

Părintele Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic și misionar, a adus mulțumiri tuturor celor care s-au ocupat de implementarea acestui proiect: primar Aurel Marius Bojan, consilierilor locali, consilierul personal al primarului – Marin Deac, preotului Valentin Marius Botam constructorului, tinerilor de la ATOCEM, Arhid. Ionuț Pleș și tuturor binefăcătorilor.

Andrei Fărcaș,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul bisericii din Ieud centru

Hramul bisericii din Ieud centru

Duminică, 26 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul celor peste 8.000 de credincioşi veniţi din Ieud şi de pe Valea Izei la hramul bisericii parohiale din Ieud centru, păstorită de Părintele Dinu Haraţiu...

Sfânta Liturghie de hram la biserica Buna Vestire, Satu Mare

Sfânta Liturghie de hram la biserica Buna Vestire, Satu Mare

Duminică, 19 martie 2023, a Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, anticipat, Sfânta Liturghie de hram la biserica „Buna Vestire” din parohia cu acelaşi nume din Satu Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi...

Procesiunea de la Baia Mare pentru celebrarea vieţii

Procesiunea de la Baia Mare pentru celebrarea vieţii

Sâmbătă, 18 martie 2023, după amiază, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a luat parte, alături de mulţimea de tineri şi credincioşi din municipiul şi Protopopiatul Baia Mare, la Procesiunea pentru viaţă, desfăşurată în Baia Mare....

Sfânta Liturghie în Catedrala din Negreşti Oaş

Sfânta Liturghie în Catedrala din Negreşti Oaş

Duminică, 12 martie 2023, a doua din Postul Sfintelor Paşti, a Sfântului Grigorie Palama, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Negreşti Oaş....