Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, în septembrie la București

de | aug. 19, 2016 | Actualitatea religioasă

În perioada 1-4 septembrie 2016, la Bucureşti, va avea loc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, eveniment cu participare naţională şi internaţională, organizat cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Arhiepiscopia Bucureştilor, în colaborare cu Patriarhia Română. În contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, această întâlnire reprezintă o încununare a evenimentelor dedicate tinerilor și organizate în anul 2016 pe cuprinsul Patriarhiei Române.

La acest eveniment vor participa 2500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani din toate eparhiile Patriarhiei Române, precum şi reprezentanţi ai unor Biserici Ortodoxe surori.

Din programul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din toată lumea menţionăm:

  • joi, 1 septembrie 2016, la ora 18.00, pe esplanada Catedralei Patriarhale, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, când tinerii participanţi vor fi întâmpinaţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În cadrul festivității de deschidere va fi oficiată slujba de Te Deum, urmată de prezentarea invitaților și de câteva momente artistice;
  • în prima parte a zilelor de vineri, 2 septembrie, și sâmbătă, 3 septembrie 2016, tinerii vor participa la două ateliere de lucru a căror tematică esteImportanța şi activitatea tinerilor în Biserică. Aceste ateliere se vor desfășura în mai multe unităţi de învăţământ din Capitală;
  • în a doua parte a celor două zile, tinerii vor vizita obiective culturale din Capitală;
  • în seara zilei de vineri, după un moment de rugăciune la Catedrala patriarhală, va avea loc un concert de muzică ușoară în Parcul Titan (IOR), începând cu ora 20.00;
  • sâmbătă seara, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Capitală, va avea loc o conferință cu tema Iisus Hristos – Bucuria Vieții, urmată deProcesiunea Luminilor pe traseul: Sala Palatului – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Catedrala patriarhală;
  • duminică, 4 septembrie 2016, începând cu ora 09.00, tinerii vor participa laSfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în fața Catedralei Mântuirii Neamului. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh Daniel va adresa un mesaj celor prezenți. În încheiere,  ştafeta evenimentului va fi predată Arhiepiscopiei Iaşilor, viitoarea organizatoare a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Primăriile Sectoarelor 1, 2, 3, 5 și 6, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Inspectoratul Şcolar General al Municipiului Bucureşti şi Centrul de Presă „Basilica” al Patriarhiei Române.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Ultimele articole

Daniel Turcea

Daniel Turcea

Daniel Turcea s-a născut la Târgu-Jiu, la 22 iulie 1945. Este primul dintre cei patru copii ai lui Gheorghe Turcea, colonel, și ai Mariei, profesoară de matematică. Și-a petrecut copilăria și adolescența la Pitești, vârste de la i se vădește deja o inteligență...

28 decembrie – Sfinții 20.000 de Mucenici din Nicomidia

28 decembrie – Sfinții 20.000 de Mucenici din Nicomidia

Acești 20.000 de mucenici au pătimit în anul 287, pe când în Nicomidia păstorea episcopul Chiril. Pătimirea a început cu botezarea unei fecioare pe nume Doamna. Aceasta era preoteasă slujitoare a idolilor din palatul împăratului Maximian (285-305). Aflându-se că...

Hramul Mănăstirii de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, miercuri, 8 septembrie 2021, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,...

Hramul Mănăstirii de la Ciucea, ctitoria poetului Octavian Goga

Hramul Mănăstirii de la Ciucea, ctitoria poetului Octavian Goga

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, miercuri, 8 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Ciucea, județul Cluj. Cu...

Târnosirea bisericii din Parohia Romita, județul Sălaj

Târnosirea bisericii din Parohia Romita, județul Sălaj

În Duminica a 11-a după Rusalii, 5 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, au târnosit...

Biserica din Parohia Cutca, refințită după 39 de ani de la târnosire

Biserica din Parohia Cutca, refințită după 39 de ani de la târnosire

În Duminica a 11-a după Rusalii (a datornicului nemilostiv), 5 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Cutca, județul Cluj. Cu...

Școala de vară organizată de Parohia Fundătura la Marea Neagră

Școala de vară organizată de Parohia Fundătura la Marea Neagră

Parohia Ortodoxă „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din satul Fundătura, Protopopiatul Gherla, a organizat, în perioada 22 – 29 August 2021, Școala de vara „Fă RAI din ce AI”. Aceasta s-a desfășurat la Marea Neagră, stațiunea Costinești, din dorința de a oferi...