Ion Agârbiceanu s-a născut la data de 12 septembrie 1882 în satul Cenade, în apropiere de Blaj. A moștenit de la părinții săi darul pentru a scrie povești remarcabile. Tatăl său era pădurar, om cu dragoste de carte, era abonat la multe ziare și reviste ale vremii, iar mama sa avea darul povestirii și un simț dezvoltat pentru frumusețea naturii.
Primele studii le face în satul natal. În clasa a treia este mutat la Blaj, unde face și clasa a patra, pentru a fi mai bine pregătit pentru studiile ce vor urma. Între anii 1891-1900 a urmat gimanziul și liceul la Blaj. În perioada școlii a prins dragoste pentru citit, la fel ca și tatăl său. Își amintește cu drag cum citea pe Ion Creangă, care îl făcea să râdă cu lacrimi. În ultimii ani de liceu se face remarcat cu încercări de poezie la societatea de lectură a elevilor, iar în ziarul Unirea din Blaj, la sfârșitul clasei a VII-a, i se publică primele versuri. În același ziar, în aprilie 1900, debutează cu schița numită „În postul Paștelui”. În anul 1900 Ion Agârbiceanu s-a înscris la Seminarul teologic al Universității din Budapesta. În anii de seminar a continuat să trimită versuri și câteva povestiri la Unirea, semnate cu numele Alfius. A mai publicat de asemenea în Tribuna, Familia, Tribuna literară și Semănătorul sub diferite pseudonime. Sub numele Potcoavă a publicat în ziarul Drapelul din Lugoj schițe umoristice. În anul 1902, după ce l-a citit cu sete pe Mihail Sadoveanu a început să publce mai multă proză. A publicat în revista Luceafărul schița Badea Niculae. Apoi în anul 1903 a publicat „În sâmbăta Floriilor”, și „Mătușa Stana”, iar în 1904 „Mitrețul”, „Hoțul” și „Pe mal”.
În perioada 1904-1905 a fost pedagog la internatul liceului de băieți din Blaj. În anul 1905 a primit o bursă pentru a studia filologia și istoria, dar în scurt timp renunță la studiile sale și se întoarce în Blaj, unde a devenit „cancelist” la Mitropolie. În același an, 1906 are prilejul de a vizita capitala. În București a întâlnit personalități de seamă, printre care pe George Coșbuc, Ilarie Chendi, Zaharia Bârsan și Nicolae Iorga.
În același an s-a căsătorit cu Maria Aurelia Radu și a fost hirotonit preot în satul Bucium Sașa în Munții Apuseni. Traiul modest al oamenilor din sat l-au inspirat să scrie în Revista politică și literară din Blaj portrete și instantanee. Acești oameni au servit drept inspirație și pentru opera sa „În întuneric” publicată în anul 1910. Tot în această perioadă a colaborat cu mai multe reviste din România și din Transilvania. Printre multele sale publicații din această perioadă merită să amintim volumul „Fefeleaga”, publicat în anul 1910. În același an, a fost numit preot în satul Orlat din apropierea Sibiului. În această perioadă câștigă experiență pe două planuri. Pe de-o parte experiența de viață a oamenilor din sat îl îmbogățește, iar pe de altă parte intră în contact cu autori importanți precum Tolstoi, Dostoevski, Gogol, Flaubert, Zola și Balzac.
În anul 1912, impresionat de operele „Ana Karenina” și „Doamna Bovary” publică primul său roman, „Legea trupului”. În anul următor apare un alt roman celebru de-al său „Arhanghelii”. În anul 1915 a publicat continuarea romanului „Legea trupului”. Partea a doua a primit numele de „Legea minții – Povestea altei vieți”, un roman care transmite un mesaj puternic despre etica creștină și despre lupta cu păcatul.
După intrarea României în Război în anul 1916, Ion Agârbiceanu, împreună cu família sa se refugiază în Râmnicu-Vâlcea, apoi în Moldova.După încetarea Războiului s-a întors înapoi în Transilvania, unde a devenit directorul ziarului „Piatra”. În anul următor, 1919, s-a stabilit la Cluj, unde continuă să publice mult. În anul 1927 a primit Premiul Național pentru proză, iar în anul 1955 a devenit membro de onoare al Academiei Române.
A trecut la cele veșnice în data de 28 mai 1963, la vârsta de 81 de ani.
Sursă:
Ion Agârbiceanu, Fefeleaga, ediție de Anatol și Dan Vidrașcu, biblioteca școlarului, Editura Internațional, București, Chișinău, 2001, pp. 9-14.
