Ipostaze ale artei sacre la Muzeul Mitropoliei Clujului!

de Interviu

Vă invit, dragi prieteni, să vă bucurați de câteva clipe de liniște și răgaz, în spațiul generos și încărcat de semnificații al Muzeului Mitropoliei Clujului, de la subsolul Catedralei noastre Mitropolitane! De la icoane vechi de câteva sute de ani, la veșminte sfinte, de la cărți de cult și manuscrise originale și până la mormintele în care își dorm somnul de veci ierarhii care au slujit în eparhia noastră, toate la un loc dezvăluie un tezaur de credință și spiritualitate care reprezintă una dintre cele mai frumoase și valoroase moșteniri pe care le avem, repere sacre pentru ceea ce am fost și suntem!

Muzeul Mitropoliei găzduiește, de asemenea, seri culturale, lansări de carte, conferințe, concerte și recitaluri de muzică religioasă și corală, expoziții de artă sacră. Chiar în aceste zile este deschisă publicului larg expoziția „Chipuri ale Sfințeniei” semnată de artistul plastic Aida Șușter Boțan, o expoziție în care sunt reunite portretele marilor duhovnici și intelectuali români din perioada interbelică și până în contemporaneitate, personalități care au suferit cumplit în temnițele comuniste, dar și-au păstrat până la capăt, nealterate, credința, demnitatea, dragostea de neam și de țară și curajul mărturisirii. Această expoziție se înscrie în seria manifestărilor organizate de Muzeul Mitropoliei Clujului din cadrul amplului eveniment cultural european „Noaptea Muzeelor.”

 

Despre comorile de artă sacră adăpostite de Muzeul Mitropoliei Clujului dar și despre expoziția „Chipuri ale Sfințeniei”, am stat de vorbă, într-un dialog de suflet, cu D-na Aida Boțan Suster, artist plastic din Botoșani și Dl. Paul Ersilian Roșca, Directorul Muzeului Mitropoliei Clujului. Vă invit, cu drag, să ascultați acest interviu și să descoperiți o lume plină de sensibilitate, frumusețe, echilibru și sens, în chiar inima Clujului!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ipostaze ale artei sacre la Muzeul Mitropoliei Clujului!
Ipostaze ale artei sacre la Muzeul Mitropoliei Clujului!
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Interviu
Monahismul, astăzi | Interviu cu Arhim. Dumitru Cobzaru

Monahismul, astăzi | Interviu cu Arhim. Dumitru Cobzaru

Monahii, sau cei care doresc să devină monahi, pleacă din lume, dar nu se despart efectiv de lume, fiindcă „monahul este dator să se roage pentru lumea întreagă”. Ce înseamnă să se roage pentru lumea întreagă? „Să-și asume lumea din care a plecat, cu toate păcatele...

Suferințele, ca „încercări de credință”

Suferințele, ca „încercări de credință”

„Cel mai important lucru în perioadele de suferință, de necazuri și de neajunsuri este să nu cădem în deznădejde. Acest lucru e foarte important: să ai nădejdea în Dumnezeu, pentru că nădejdea în Dumnezeu te poate ajuta să te vindeci, să ajungi la cele sufletești și...