„Eu sunt Lumina lumii” (Joi, Săptămâna a IV-a după Paşti)

de | mai 19, 2022

Evanghelia zilei: In 8, 12 – 20

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu sunt Lumina lumii; cel care-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, şi va avea Lumina vieţii. Dar fariseii I-au zis: Tu însuţi mărturiseşti despre Tine; mărturia Ta nu este adevărată. Răspuns-a Iisus şi le-a zis: deşi Eu însumi mărturisesc despre Mine, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc; iar voi nu ştiţi de unde vin şi nici unde Mă duc. Voi jude­caţi după trup; Eu nu judec pe nimeni. Şi dacă şi Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Tatăl cel care M-a trimis pe Mine. Şi în legea voastră este scris, că mărturia a doi oameni este ade­vă­rată. Eu sunt cel ce mărturisesc despre Mine însumi şi mai mărturiseşte pentru Mine Tatăl cel care M-a trimis pe Mine. Deci L-au întrebat: unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: nu Mă ştiţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, L-aţi şti şi pe Tatăl Meu. Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăţa în templu şi nimeni nu L-a prins, căci nu venise încă ceasul Său.

„Eu sunt Lumina lumii”

Sărbătoarea Corturilor era o sărbătoare anuală iudaică, la sfârşit de sep­­tem­brie şi început de octombrie, pe durata a şapte zile, cărora li se adăuga a opta pentru ceremonia de încheiere. În riturile acestei sărbători apa şi lumina aveau o impor­tanţă deosebită. Poate din acest motiv, cu­vân­­­tarea Mântuitorului din tem­plu, cu prilejul acestei sărbători, face re­fe­rire tocmai la aceste două elemente esen­ţi­ale pentru viaţa omului: apa şi lumina. Mântuitorul transpune aceste elemente din plan material în plan spiritual, zicând despre Sine:

„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (In 8, 12),

sau:

„Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea! Cel ce crede în Mine – pre­cum zice Scriptura – râuri de apă vie vor curge din inima lui.” (In 7, 37 – 38).

Mântuitorul nu spune despre Sine că este „lumină”, ci mai mult, «Lu­­mina lumii întregi». E lumina care luminează totul. E izvorul lu­mi­ni­lor parţiale. Fiecare om reprezintă o oarecare lumină în lume, dar Hristos e Lumina care luminează sau, altfel spus, sensul întreg al lumii, cu toate sensurile parţiale pe care le cuprinde.

Cântarea de la sfârşitul slujbei Vecerniei numită „Acum slobozeşte” cu­prinsă în Evanghelia după Luca în capitolul al II-lea, este o referire clară la o profeţie a Vechiului Testament cuprinsă la proorocul Isaia în capi­to­lul al XLIX-lea. Când la 40 de zile a fost adus Pruncul Iisus la templu, ca să-L pună înaintea Domnului, a venit în întâmpinarea Lui „din îndemnul Duhului” un om din Ierusalim, temător de Dumnezeu, care „aştepta mân­tuirea lui Israel” şi căruia i se vestise că „nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului”.[1] Acest om, a cărui mărturie o con­semnează Sfântul Evanghelist Luca, este primul martor al lui Iisus ca Dumnezeu şi Mântuitor, nu numai al lui Israel, ci şi al neamurilor, căci, pri­mindu-L în braţele sale pe Pruncul Iisus, a zis:

„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău (spus lui mai înainte), în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înain­tea feţei tuturor po­poarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Lc 2, 29 – 32).

Dreptul Simeon, „plin de Duh Sfânt” a văzut începută în Iisus mân­tuirea lumii. Precum observă şi părintele Dumitru Stăniloae este aici o nu­anţă care se impune atenţiei. Dreptul Simeon a văzut în Pruncul pe care L-a luat în braţe „mân­tuirea gătită de Dumnezeu” nu tuturor popoa­re­lor, ci „înaintea feţei tuturor po­poa­relor”, „în faţa tuturor popoarelor”, căci nu toţi oamenii îl vor primi ca Mântuitor, dar toate popoarele vor şti de aceas­tă mântuire, fiindcă ea se va arăta în faţa tuturor. În sensul acesta, Hristos va fi „lumină spre descoperirea neamu­rilor”, pentru că toate se vor face mai cunoscute unele altora, datorită unirii faţă de Hristos.[2]

Deoarece vine din Israel, „lumina spre descoperirea neamurilor” se face pentru acest popor „slavă”. Religia lui Israel este scoasă din condiţia de religie prin­tre altele şi Iahve din condiţia de Dumnezeu printre alţii, cu care era mereu pus în competiţie. Iisus Hristos urma să-i înveţe pe oa­meni religia unică, cea vala­bilă pentru toţi, absolută, pentru că Dumnezeu este absolut, unul singur, pentru toată lumea. De aceea spune Hristos: „Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în în­tuneric, ci va avea lumina vie­ţii”.[3] Aşadar lumina despre care vorbeşte Domnul Hristos nu are un sens cosmologic, aşa cum citim în Cartea Facerii, în capitolul I, ci are un sens hristologic şi soteriologic. Hristos este „Lumina” şi „Viaţa” lumii.

Sfântul Chiril al Alexandriei, în Comentariul la Evanghelia Sfântu­lui Ioan, spune că:

„Cel ce urmează Mie, îl arată pe cel ce păşeşte pe urmele învăţăturilor Sale. Acesta nu va fi niciodată în întuneric, ci va spori în lumina vieţii. Domnul, fiind foarte iscusit în cuvinte, nu irită şi mai mult furia adver­sa­rilor Săi, spunându-le direct că vor rămâne în întuneric şi vor muri prin neascul­ta­rea lor, ci le spune aceasta în alt mod, făcând înţelesul cuvân­tu­lui mai blând.”.[4]

Pentru farisei, cuvântul Mântuitorului „Eu sunt Lumina lumii” era de neîn­ţeles. Sfântul Chiril afirmă că fariseii nu-şi puteau închipui dum­ne­ze­irea nevăzută a lui Hristos unită cu umanitatea văzută.[5] Nu-şi pu­teau închipui că în Iisus exista altceva decât umanitatea pe care o ve­deau. De aceea îi şi reproşează: „Tu mărturi­sind despre Tine însuţi, măr­­turia Ta nu este adevărată.”.[6]

Când a vorbit despre Ioan Botezătorul, Iisus a spus: „Dacă măr­tu­ri­sesc Eu despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată”.[7] Acum însă zice: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, măr­tu­­ria Mea este adevărată”.[8] Această a doua afirmaţie n-o contrazice pe prima. El Însuşi arată de ce: „fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc”[9] – adică mărturia Lui nu este a unui om. Ştiu de unde sunt. Adică sunt Lumină din Lumină şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Nu sunt om, ci Dumnezeu întrupat. Omul trăieşte în prezent; el nu poate şti despre sine însuşi de unde vine şi unde merge. Numai Dumnezeu ştie. Spunând „ştiu de unde am venit şi unde Mă duc” Hristos arăta că Se va sui la ceruri la Tatăl Său, de unde S-a şi coborât. Aceste cuvinte „ştiu unde merg” sunt o dovadă de necontestat a puterii Lui dumnezeieşti.

Fără a şti nimic, adversarii Domnului Hristos îşi permit să judece. În con­trast cu ei, Iisus zice că El nu judecă pe nimeni. Dacă Iisus nu judecă asemenea iudeilor aceasta nu înseamnă că trebuie să I se nege dreptul de a judeca. Judecata Lui este „adevărată”. De ce? Pentru că spunând că Se duce iarăşi la Tatăl, Iisus le arată conducătorilor iudei că va avea putere să-i judece şi să-i pedepsească pentru necredinţa lor. Precum El va fi veş­nic ca om, aşa vor fi şi ei veşnici ca oameni. Dar El va fi veşnic şi ca Dum­ne­zeu atotstăpânitor, pe când ei vor fi supuşi pedepsei veşnice.

Omul, oricât de bine ar judeca, este supus greşelii. De aceea nu este nici o judecată dreaptă, aici pe pământ, pentru că omul nu este atot­ştiu­tor. Judecata pe care o fac oamenii este relativă. De fapt, putem aminti că simbolul dreptăţii la greci este o fecioară care ţine în mână o balanţă, dar această fecioară este legată la ochi. Spunea cineva că drepta­tea este biruitoare o singură dată şi aceasta este la Judecata de Apoi.

Explicând această pericopă, părintele Dumitru Stăniloae spunea:

„Judecata lui Hristos era dreaptă, pentru că nu era a Lui singur, ci a Lui şi a Tatălui. Cine e singur în judecata lui, poate să nu fie obiectiv, pentru că poate să-şi urmărească un interes individual. Dar când mai are pe un altul ca împreună-judecător, e înfrânat de la acest interes individualist. Dar Hristos nu putea avea acest interes, nu numai pentru că era Dumnezeu, ci şi pentru că era unit la maximum cu Altul, şi anume cu Tatăl.”.[10]

În Legea lui Moise, în Deuteronom, în capitolul al XVII-lea şi al XIX-lea, este menţionat că pentru judecată era nevoie de doi martori. Aşadar, Iisus arată că El şi cu Tatăl sunt doi martori în deplină concor­danţă Unul cu Celălalt:

„Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis.” (In 8, 18).

Hristos este şi martor şi judecător. Ca Dumnezeu, Hristos nu-i ju­de­că pe oameni pentru firea lor, dar îi judecă pentru că, fiind trimis de Tatăl ca om spre a-i mântui, ei dispreţuiesc această voinţă a Tatălui.

Pentru că a venit în lume pentru toţi oamenii, toţi vor fi judecaţi în Ziua cea de Apoi. La judecată, Domnul nu va ţine seama numai de drep­tate, ci şi de milă. Însă nu o va arăta celor ce nu se roagă pentru milă.[11]

Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu spunea că, dacă s-ar întâlni cu Hristos, i-ar spune ceea ce i-a spus o viaţă întreagă, şi anume:

„Doamne, Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine pă­că­­tosul.”.

[1] Lc 2, 25 – 27.

[2] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Sibiu, 1991, pp. 21 – 22.

[3] In 8, 12.

[4] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 549.

[5] Nota 1035 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, p. 550.

[6] In 8, 13.

[7] In 5, 31.

[8] In 8, 14.

[9] In 8, 14.

[10] Nota 1043 a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la Sfântul Chiril al Alexandriei, Co­men­tariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, p. 555.

[11] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului, Ed. Anas­tasia, Bucureşti, 1993, p. 116.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Eu sunt Lumina lumii” (Joi, Săptămâna a IV-a după Paşti)
„Eu sunt Lumina lumii” (Joi, Săptămâna a IV-a după Paşti)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Memoria spațiului sacru

Memoria spațiului sacru

Într-o conferință pe care a prezentat-o în 1951, Martin Heidegger spunea: „Muritorii locuiesc în măsura în care salvează pământul. Salvarea nu smulge doar dintr-un pericol. A salva înseamnă propriu-zis, a eliberat ceva întru esența sa proprie. A salva pământul este...

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.

Rațiunea nu primește, iar inima nu poate | Duminica a 19-a după Rusalii

Rațiunea nu primește, iar inima nu poate | Duminica a 19-a după Rusalii

Ev. Luca 6, 31-36 Predica de pe munte - Iubirea vrășmașilor „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

„Părintele Isidor nu-şi întrerupea niciodată postul: ţinea în permanenţă plăcutul post al abţinerii de la vorba cea multă. De la mâncăruri şi băuturi de soi se abţinea oricum tot timpul, de vreme ce nu avea de nici unele dintre aces­tea. Căci el nu avea nimic, iar...