Mobilizare în parohiile din Beclean pentru ajutorarea celor sărmani

de | dec. 16, 2015

Credincioșii parohiilor ortodoxe Budești, Țagu și Visuia alături de preoții slujitori, s-au unit în aceste zile și au adunat mai multe alimente, pe care, mai apoi, le-au transportat celor 116 copii și tineri de la Centrul pentru Protecția Copilului din orașul Beclean. La acest Centru funcționează și un Paraclis Ortodox, ce-l are ca ocrotitor pe Sf. Stelian, unde tinerii participă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie și în alte zile la diferitele activități și slujbe săvârșite de preotul lor Alin Pop.

„Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost cel mai mare dar făcut omenirii de Dumnezeu, întrucât prin această Întrupare, lumea avea să fie eliberată de păcatul strămoșesc și astfel fiecare om în parte are posibilitatea să moștenească Împărăția Cerurilor. Dacă Dumnezeu ne-a dăruit cel mai mare Cadou, și noi creștinii avem datoria să facem daruri în această perioadă celor ce trăiesc în sărăcie. Dăruind fiecare din puținul nostru aducem bucurie în sufletele întristate, însă să nu uităm că cel mai mare dar pe care-l putem face este dragostea și rugăciunea noastră de care mulți copii duc lipsă”, a transmis pentru Radio Renașterea corespondentul în protopopiatul Beclean, pr. Alin Pop.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...