La data de 29 iulie 1912, într-o mică comună din vecinătatea Bucureștiului, vede lumina zilei Nicu-Aurelian Steinhardt, viitorul scriitor, critic literar și duhovnic de excepție. Mediul familial în care acesta a crescut a fost unul propice unei frumoase dezvoltări, viitorul monah fiind încă din copilărie atras de tot ceea ce însemna cultura. Deși minoritari într-o țară precum România, părinții, ambii de origine evreiască, erau însă apropiați de preotul Mărculescu din comuna Pantelimon, fapt care stârnește interesul și curiozitatea tânărului lor fiu față de tot ceea ce însemna obiceiuri creștinești, turlele bisericilor sau chiar clopotele acestora.
Nicu-Aurelian Steinhardt va frecventa clasele primare atât acasă, cât și la vestita Școală mixtă „Clemența” din București, actuala Școală Gimnazială „Tudor Arghezi”. Încă din copilărie este însetat de cunoaștere ajungând ca până la vârsta de 12 ani să lectureze o parte însemnată din scrierile literare ale marilor clasici: Goethe, Shakespeare, Tolstoi, Vergiliu, Homer, Dante, Balzac și mulți alții.
Încă din timpul anilor de liceu, cel ce avea să fie monahul de la Rohia, frecventează cenaclul literar condus de către Eugen Lovinescu, loc în care se vor pune pietrele de temelie la zidirea viitorului literat de seamă.
În anul 1929, Nicu Steinhardt va absolvi Liceul „Spiru Haret” din capitală și va promova examenul de bacalaureat, fiind coleg de promoție cu două mari nume ale culturii românești: Mircea Eliade și Constantin Noica.
Zece ani mai târziu, Steinhardt își ia licența în Drept, urmând ca ulterior să ajungă și doctor în Drept Constituțional al Universității din București sub îndrumarea lui Mircea Djuvara.
Timp de doi ani de zile, acest om de cultură va călători prin Europa pentru a-și desăvârși studiile, iar la întoarcere va obține un post de redactor la „Revista Fundațiilor Regale” de unde va fi însă înlăturat la scurt timp.
În 1959 va fi arestat, urmând ca la finalul anului să fie silit să depună mărturie în procesul de acuzare al „lotului Noica-Pillat”. Întrucât refuză, Steinhardt va fi arestat și condamnat la 12 ani de muncă silnică.
În timpul anilor de detenție are șansa de a întâlni mai multe personalități de excepție, crucială fiind însă întâlnirea arhimandritului Mina Dobzeu care îl va boteza în religia creștin-ortodoxă. Despre acest episod însuși Steinhardt mărturisește: „Botezul, hotărât pentru ziua de cincisprezece, are loc așa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socotește cel mai potrivit: la întoarcerea de la aer, (…) când agitația este maximă. Când puhoiul de oameni se întoarce cu zgomot mare, (…)părintele Mina, fără a-și scoate mantaua, dă buzna la singura căniță din cameră (…) și o umple cu apă viermănoasă proaspăt adusă în rezervorul purtat de el și de un alt deținut. Vin la patul meu și cei doi preoți greco-catolici și nașul. (…) La repezeală, (…) părintele Mina rostește cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă pe cap și pe umeri tot conținutul ibricului (…) și mă botează în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (fragment extras din Jurnalul Fericirii, Editura Dacia, 1995).
Imediat după ieșirea din închisoare, Steinhardt își desăvârșește taina Botezului la Schitul Dărvari din București. După moartea tatălui său, acesta începe să-și caute o mănăstire unde să se refugieze, însă de cele mai multe ori se lovește de refuzuri purtând pe umeri povara unui „deținut politic”. Tot în acea perioadă începe să redacteze prima formă a manuscrisului „Jurnalul Fericirii” care va fi confiscat de Securitate, dar restituit ulterior la intervenția Uniunii Scriitorilor.
Constantin Noica îi relatează în 1993 lui Steinhardt despre vizita sa la Cluj și la Mănăstirea Rohia unde proaspătul episcop Justinian Chira fusese stareț timp de treizeci de ani. Cuvintele lui Noica îl fascinează, fapt pentru care ajunge să viziteze mănăstirea în fiecare an, urmând ca în anul 1979 să se stabilească definitiv acolo.
În urma încredințării Părintelui Serafim Man, Steinhardt va fi tuns în monahism de către vrednicii de pomenire episcop Justinian Chira şi arhiepiscop Teofil Herineanu. Acesta va primi astfel numele de Nicolae, iar tot în urma stăruințelor părintelui Serafim va primi și o cameră în București unde va putea merge din când în când pentru a-și continua activitatea literară.
La Rohia, părintele Nicolae Steinhardt reușește să pună în ordine toate cărțile din biblioteca mănăstirii care însumau aproximativ 25.000 de volume.
La data de 30 martie 1989, Nicolae Steinhardt va trece la cele veșnice în urma unui infarct la Spitalul din Baia Mare. Mormântul acestui erudit monah al neamului românesc se află la Mănăstirea Rohia, loc care, din spusele sale, l-a cucerit „imediat și pe deplin”.
Resurse:
- https://www.radioromaniacultural.ro/portret-nicolae-steinhardt-un-reper-al-culturii-si-spiritualitatii-romanesti/
- https://www.fericiticeiprigoniti.net/nicolae-steinhardt
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt
- http://www.marturisitorii.ro/2015/03/30/monahul-nicolae-steinhardt-botezat-in-celula-si-spovedit-pe-patul-de-moarte-de-acelasi-om-calugarul-mina-dobzeu/
