Octavian Andronic – jurnalist și caricaturist român

Jurnalist și caricaturist român și cel ce a fondat ziarul Libertatea. A fost redactor-șef și director al acestui ziar până în 1997. Astăzi vom vorbi despre Octavian Andronic.

S-a născut la 2 mai 1946, la Sânnicolau-Mare, judeţul Timiş. El a absolvit Liceul ”Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel şi, în 1969, Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. A debutat, în acelaşi an, în presă unde a lucrat timp de două decenii, ca reporter la ”Informaţia Bucureştiului” .

La data de 22 decembrie 1989 a fondat ziarul ”Libertatea”, al cărui redactor şef şi director a fost până în 1997, când a devenit, timp de un an, director mass-media la Grupul Ringier România. De asemenea, Octavian Andronic a condus proiectul ziarului „Informația de prânz” la grupul MediaPro și a fost, vreme de un an, directorul general adjunct al postului Tele7abc (2000-2001) . Din anul 2002 a condus Agenția de presă AmonNews, pe care a înființat-o.  La 1 martie 2006 a preluat conducerea ziarului ”Cronica Română”, ca director executiv.

S-a afirmat, în domeniul caricaturii, din anii studenţiei, debutând la ”Viaţa studenţească”. A publicat caricatură, sub pseudonimul Ando, în diferite gazete şi reviste. A fost iniţiatorul (1998) procedeului computerizat de realizare a caricaturii animate.

A fost consul onorific al Republicii Uruguay în România (1992-2009) şi a fost vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (1995-1997). În 2000 a îndeplinit poziţia de preşedinte al Fundaţiei AlegRO, iar din mai 2000 a fost editorul primului ‘ziar electronic’ de autor, ”Ziarul Personal”.

În 2005-2006, pentru timp de 6 luni, a susținut un talk-show, intitulat Sensurile actualității.
Octavian Andronic, împreună cu fiica sa, Ana Ştefania Andronic, au vernisat, la 15 martie 2011, la Cercul Militar Naţional, expoziţia de grafică digitală, pictură şi grafică satirică ‘2 în 1’.

Octavian Andronic a murit la 12 decembrie 2020.

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Andronic

https://www.agerpres.ro/documentare/2020/12/12/jurnalistul-si-caricaturistul-octavian-andronic-a-incetat-din-viata-fisa-biografica–626791

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Octavian Andronic – jurnalist și caricaturist român
Loading
/
Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Pictor și gravor român de origine evreu care mai târziu s-a convertit la religia creștină ortodoxă. Astăzi vom vorbi despre Nicolae Vermont. S-a născut la Bacău în familia profesorului Iosif Grünberg. A luat lecţii de pictură de la nimeni altul decât maestrul Nicolae...

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Poet, prozator, editor, traducător și eseist român. Este cunoscut mai ales pentru cele două volume de interviuri cu Regele Mihai I al României (o carte mult reeditată de diverse edituri la începutul anilor '90, reunite mai târziu într-un singur volum de Editura...

John Wayne – mare actor de filme western

John Wayne – mare actor de filme western

Un remarcabil actor american, vedetă a nenumărate western-uri. Astăzi vom vorbi despre John Wayne. S-a născut la data de 26 mai 1907 în Iowa. Numele său inițial Marion Robert Morrison, dar părinții i-au schimbat numele în Marion Michael Morrison pentru că au dorit ca...

Alexandru cel Mare – cel mai faimos strateg al tuturor timpurilor

Alexandru cel Mare – cel mai faimos strateg al tuturor timpurilor

Alexandru cel Mare este cunoscut drept cel mai mare strateg militar al tuturor timpurilor. Este una din cele mai faimoase personalități ale istoriei universale. Toți generalii de după el l-au avut ca model. Inclusiv personalități marcante cum ar fi Iulius Cezar sau...