Cel a cărui viață vă invit să o descoperim astăzi a păstorit Biserica Ortodoxă Română în condiții extrem de grele, reușind să o ferească de multe pericole și să contribuie chiar la dezvoltarea ei sub anumite aspecte. Controversat pentru unii, providențial pentru alții, personaj de monografie, satiră sau cântec, Patriarhul Justinian, căci despre el este vorba, rămâne un nume mare al istoriei Bisericii noastre.
Născut la 22 februarie 1901 la Suiești, în județul Vâlcea, Ioan Marina, cum va fi numit la botez, provenea dintr-o familie cu tradiție preoțească. Acest fapt explică parțial de ce a decis ca în anul 1915, să se înscrie la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pe care-l va absolvi în anul 1923. Va deveni, tot atunci, învățător la școală primară din satul Olteanca, iar după un an se va transfera la Băbeni, tot în Vâlcea. În anul 1924, se va căsători cu Lucreția Popescu, fiica preotului Pavel Popescu din Braloștița, județul Dolj și va deveni preot în Băbeni.
În anul 1925, se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, pe care o va absolvi în anul 1929. Întrucât, ca preot a desfășurat o activitate prodigioasă, a fost remarcat de către episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, care-l va numi, la 1 noiembrie 1932, director al Seminarului pe care-l absolvise cu câțiva ani în urmă și îl va detașa ca slujitor la catedrala episcopală din localitate.În anul următor se va transfera ca paroh al Bisericii „Sfântul Gheorghe” din localitate și va desfășura multe alte activități cu caracter pastoral sau social.
Viața îi va da o grea lovitură în anul 1935, când își va pierde soția. Rămas văduv, nu se va recăsători, ci îi va crește singur pe cei doi copii ai săi, Silvia și Ovidiu. Drept răsplată pentru meritele avute, va fi distins cu toate rangurile bisericești și va face parte și din organismele de conducere. În 1939, se va muta de la seminar la conducerea tipografiei eparhiale. Bun administrator, va reuși să achite, în doar opt luni, toate datoriile acesteia și să o transforme din nou într-o instituție ce se bucura de credibilitate și prestigiu pe piața cărții. Întrucât, la 7 noiembrie 1939, Episcopia Râmnicului va fi desființată, fapt ce-l va îndurera pe preotul Ioan Marina, în anul următor va preda tipografia nou-înființatei Mitropolii a Craiovei.
Anii de la finalul celei de-a doua conflagrații vor fi cei care îi vor aduce posibilitatea ascensiunii în ierahria bisericească. Preotul Marina va fi cel care îl va ascunde pe Gheorghe Gheorghiu Dej, în urma evadării acestuia din lagărul de la Târgu Jiu, în anul 1944. Ulterior, liderul comunist îl va ajuta în anumite situații grele, la fel cum o va face și Petru Groza.
La 30 iulie 1945, în urma propunerii făcute de către mitropolitul Irineu Mihălcescu, preotul Ioan Marina va fi ales ca arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei, primind titlul de „Vasluianul”.Tuns în monahism la mănăstirea Cetățuia din Iași, va lua numele de Justinian. Ulterior, după ce va fi o vreme locțiitor de mitropolit al Moldovei, căci părintele Irineu Mihălcescu era înaintat în vârstă și bolnav și s-a retras, va deveni mitropolit aici. Va fi instalat aici la 28 decembrie 1947. De activitatea arhierească pe meleaguri moldovene se leagă refacerea anumitor instituții bisericești și ajutorarea populației, în special a tinerilor, în timpul foametei de după război.
În urma trecerii la Domnul a Patriarhului Nicodim, în vârstă de 83 de ani, în locul său va fi ales Mitropolitul Justinian. Va deveni astfel, cel de-al treilea Patriarh. Om cu gândire pragmatică, va ști cum să ajute Biserica în momente grele. Va încerca să mențină relații de colaborare cu regimul, va dezvolta anumite instituții bisericești importante, se va ocupa cu tipărirea unei noi ediții a Bibliei și a cărților Bisericești. De asemenea, se va număra între puținii arhierei care vor avea curajul de a reprimi în cler și în slujire preoții ce fuseseră închiși din motive politice. Cei douăzeci și nouă de ani de patriarhat înscriu astfel o pagină frumoasă în istoria Bisericii noastre și îl transformă pe părintele Marina într-o personalitate emblematică a Ortodoxiei Românești.
Din punct de vedere duhovnicesc, o mare realizare a pastorației lui o reprezintă faptul de a convinge conducerea de atunci să accepte canonizarea unor Sfinți Români. Evenimentul va fi planificat încă din anul 1950, dar va avea loc abia în1955. Atunci, nume mari ale Ortodoxiei de altă dată, precum mitropoliții Ilie Iorest și Sava Brancovici, sau luptătorii pentru credință Sofronie, Visarion și Oprea, vor fi trecuți în rândul sfinților. De asemenea, va fi un Patriarh ce va stabili puternice legături cu celelalte Biserici surori, dar și cu alte Biserici creștine, efectuând vizite și primind tineri din țări exotice, precum Etiopia, la studii în cele două Institute Teologice ale Bisericii Ortodoxe Române.
Ca scriitor, Patriarhul și-a antologizat pastoralele, cuvântările și articolele în cele 12 volume ale seriei Apostolat Social. Criticată de unii, elogiată de alții, colecția de texte ce-i poartă semnătura rămâne o mărturie a activității lui în aceste vremuri grele.
Ar mai fi, de bună seamă, multe de spus în legătură cu cel de-al treilea Patriarh. Din dorința de a păstra brevilocvența cu care v-am obișnuit în cadrul emisiunii noastre, mă voi opri aici. Aș fi bucuros ca dacă, după toate cele auzite, ați găsi de cuviință să înălțați o rugăciune pentru odihna sufletului Patriarhului Justinian, un păstor de vremuri grele, ce se va stinge din viață la data de 26 martie 1977.
