Pelerinaj cu tradiție la Dej- a X-a ediție

de | sept. 1, 2019

A  X-a ediție a pelerinajului organizat de Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, în Poiana de pe Dealul Bacăului din Municipiul Dej.

În data de 1 septembrie 2019, începând cu ora 17.00, în Poiana de pe Dealul Bacăului din Municipiul Dej, credincioșii s-au adunat pentru a se ruga Bunului Dumnezeu și pentru a cinsti cum se cuvine Sfânta Cruce și pe Maica Domnului, împreuna cu preoții din Cercul pastoral Dej.

A fost săvârșită slujba Vecerniei și au fost rostite rugăciuni pentru elevi și studenți, care în curând încep anul scolar și de binecuvântare pentru cei prezenți.

Invitat special a fost părintele ieromonah Cleopa Dobocan, starețul Mănăstirii Dâncu, fiu al comunității dejene, care în cuvântul său, a vorbit despre smerenia Maicii Domnului și smerenia pe care trebuie s-o arătăm noi înaintea lui Dumnezeu și a semenilor.

Anul acesta slujba s-a oficiat sub auspicii speciale, în aceeași poiană înconjurată de păduri, într-o zi binecuvantată de Dumnezeu cu vreme de vară, 1 septembrie, (începutul Anului Nou Bisericesc), dată ce coincide cu împlinirea a 30 de ani de la declararea acestei zile ca Zi de rugăciune pentru protecția mediului înconjurător, de către Patriarhia Ecumenică.

În încheiere, părintele paroh Ioan Bolbos, a marcat această zi amintind în cuvântul său de importanța protecției mediului și a mulțumit tuturor pentru prezență.

La final, credincioșii pezenți, s-au  bucurat de o agapă frățească împreună cu preoții și autoritățile locale.

La reușita acestui eveniment al parohiei au contribuit Consiliul și Comitetul parohial.

Costinel  Soaita

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...

Instalare de stareț la Mănăstirea Muntele Rece

Instalare de stareț la Mănăstirea Muntele Rece

Joi, 29 iunie 2023, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a fost instalat noul stareț al mănăstirii „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece din județul Cluj. Ieromonahul Fanurie Borza a fost transferat de la mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din...