Problema adicției, dezbătută în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

de | nov. 1, 2016

O întâlnire pe tema dependenței de alcool a avut loc în parohia clujeană „Adomirea Maicii Domnului” în seara zilei de duminică, 30 octombrie 2016, a transmis pentru radio Renașterea, reprezentantul parohiei, Stela Florea.

Învitați la această întâlnire au fost reprezentanți ai Programului de informare și consiliere în adicții „Sfântul Dimitrie Basarabov” din Cluj-Napoca, părintele Radu Roșu și un fost beneficiar, în prezent consilier în cadrul programului.

După slujba Vecerniei, părintele Radu Roșu le-a vorbit credincioșilor despre abordarea pe care centrul „Sfântul Dimitrie Basarabov” o are în lupta cu adicțiile în general, și cu dependența de alcool în mod special. Le-a explicat celor prezenți că dependența de alcool este o boală cronică, a precizat care este diferența dintre boală și păcat, și a subliniat rolul important al familiei în lupta cu această boală, care produce atât persoanei în cauză, cât și familiei acesteia, multă suferință.

Un alt invitat al serii a fost unul dintre consilierii centrului, un fost dependent de alcool, care le-a împărtășit celor prezenți cum a ajuns din cauza alcoolismului un om al străzii, fără familie, casă și serviciu, și cum a reușit să poată menține boala sub control, după ce a primit o a doua șansă prin programul „Sfântul Dimitrie Basarabov”.

La final, părintele paroh Dan Hognogi a subliniat importanța unor asemenea întâlniri. „Sunt foarte mulți oameni, mulți dintre ei tineri, care suferă de aceste dependențe: de alcool, de droguri, de jocuri de noroc sau altele și e important ca ei și familiile lor să afle de existența acestui program, care le poate întinde o mână de ajutor”, a precizat părintele Dan Hognogi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Recital de colinde, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin

Recital de colinde, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin

La sediul Protopopiatului Ortodox Huedin a avut loc marți, 11 decembrie 2018, de la ora 17:00, un recital extraordinar de colinde, susținut de artiștii lirici Sergiu Chirilă, Florin Sâmpelean și Marius Sâmpelean. În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea CD-ului...

Colindători clujeni, la Nisa-Franța

Colindători clujeni, la Nisa-Franța

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, familia părintelui Ciprian Taloş, preot slujitor la Parohia „Naşterea Domnului" Cluj Napoca, a efectuat un turneu de „Colinde şi cântece de acasă" în Franţa, pe Coasta de Azur (6 -10 Dec)....

300 de colindători la Biserica „Sfânta Treime” din Dej

300 de colindători la Biserica „Sfânta Treime” din Dej

Cete de colindători din cadrul Școlilor de pe raza Protopopiatului Ortodox Român Dej au vestit Nașterea Domnului!  În seara zilei de 7 decembrie 2018, la Biserica ,,Sfânta Treime” din Dej, aproximativ 300 de elevi, de la 13 școli din cuprinsul Protopopiatului Ortodox...