Protos. Benedict Vesa, la hramul Parohiei Sf. Ap. și Ev. Marcu, din Florești

de | apr. 26, 2017 | Activități parohiale

În fiecare an, la 25 aprilie, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu. În Arhiepiscopia Clujului, în cea mai mare comună din țară, Sfântul Marcu a fost atribuit ca ocrotitor unei tinere parohii, situată în partea de S-V a localității Florești, județul Cluj.

Anul acesta, comunitatea parohială din Florești s-a bucurat duminică, 23 aprilie 2017, de slujirea și prezența părintelui protos. Benedict Vesa, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj și secretar eparhial. La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, părintele Benedict a rostit un frumos cuvânt de învățătură.  Alături de Preacuvioșia Sa au slujit și alți preoți din comuna Florești.

La eveniment au participat o mulțime de credincioși, dintre care unii purtând costume populare. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de Consiliul parohial.

Ultimele articole

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Protopopiatul Ortodox Dej organizează duminică, 4 iunie 2023, ora 18:00, tradiționala Procesiune de Rusalii, după o pauză de trei ani, din cauza pandemiei. Dejenii sunt invitați să participe, amintindu-se că „evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în...

Sfânta Treime. Ce ne spune textul biblic? P3

Sfânta Treime. Ce ne spune textul biblic? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22.

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...