Bătrânul monah Gheorghie de la mânăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, numea Filocalia „bunica” pentru a nu se trufi că citește astfel de cărți: de unde știi cutare? De la bunica! Mulți bunici erau filocalii vii, compendii ambulante de înțelepciune, de întâmplări pilduitoare. Dar uneori bunicii învață și de la nepoți, căci un om vrednic de acest nume învață până în ceasul morții. Iată ce aflăm de la o bunică: „Primul lucru pe care îl face nepoţelul meu când intră în casă, este să vină la mine cu paşii lui nesiguri şi să-şi ridice mânuţele ca să-l iau în braţe. Este un gest atât de natural şi de sincer, care mă umple de dragoste. Ce bunică demnă de acest nume ar putea rezista la aşa ceva? Uneori, când sunt singură, îmi înalţ şi eu braţele către Dumnezeu în rugăciune. Acum ştiu de ce mi se pare atât de normal să fac asta! Este gestul natural al unui copil care se întinde către un părinte iubit, aşteptând să fie luat în braţe!… Dacă astăzi simţiţi că aveţi nevoie de mângâiere sau că sunteţi prea împovăraţi şi doriţi să fiţi purtaţi în braţe sau dacă doriţi doar să simţiţi că sunteţi iubiţi, ridicaţi-vă braţele către Tatăl ceresc şi rugaţi-vă. Iar El vă va lua în braţe”, ne asigură ea.
