Apolonia avea doar 14 ani când a auzit despre creștinism. Tatăl său era unul dintre cei mai de seamă dregători ai orașului Alexandria. Amândoi părinții s-au opus noii sale convingeri dar ea nu a vrut să se răzgândească. A început a sluji pe Dumnezeu, prin îngrijirea celor săraci, bolnavi, necăjiți și înfometați. Le purta de grijă orfanilor și văduvelor, iar viața sa și-o petrecea în curăție trupească și sufletească.

Dar vremurile în care trăia Apolonia nu erau ușoare pentru creștini. Între anii 243-249 imperiul roman a fost condus de împăratul Filip Arabul, om cu vederi largi, care a acordat creştinilor o perioadă de linişte, după persecuţiile îndreptate împotriva lor până atunci.  Mai erau încă mulți dintre oamenii cu funcții în provinciile mai îndepărtate care nu îi împărtășeau punctul de vedere, aversiunea pentru creștini atingând uneori puncte critice.

Sfântul Dionisie, pe atunci episcop al Alexandriei, îi scrie lui Fabian din Antiohia o scrisoare în care îi povestește despre o revoltă a acestor asupritori ai creștinilor: „Un impostor din Alexandria, ghicitor înrăit şi poet fără talent, aţâţase populaţia, totdeauna gata de a se agita, şi provocase o revoltă împotriva creştinilor, revoltă în care mulţi urmaşi ai lui Hristos au fost biciuiţi şi bătuţi cu pietre. Toţi se reped în casele creştinilor, scrie cu amărăciune Dionisie. Fiecare intră la cei pe care îi cunoaşte, sau la vecini, prădând şi devastând. Iau în cutele hainelor obiectele de preţ, iar pe cele fără valoare le aruncă sau le dau foc. S-ar crede că este o cetate cucerită şi jefuită de duşmani.”

Evenimentele s-au petrecut în anul 234 după Hristos, moment în care Apolonia avea vârsta de 40 de ani și era una dintre cele mai iubite și respecatate femei care slujeau pe lângă biserica din oraș. Dar nu scapă nici ea de furia păgânilor. Este prinsă, întemnițată şi silită să renunţe la credinţa în Hristos. Temniţa, privaţiunea şi schingiuirile nu au putut schimba hotărârea Apoloniei de a rămâne slujitoarea Domnului.

În timpul judecății, în piața orașului, în speranța că o vor convinge să renunțe la credința ei, i-au scos dinții, unul câte unul. Crezând că o vor înspăimânta și mai tare, au aprins un foc mare în care o vor arde de vie, dacă nu îl va huli pe Dumnezeu. În acest moment, martira a cerut să i se dezlege mâinile și a zis: „Dumnezeu va pune capăt suferinţelor mele”, și s-a aruncat de bună voie în flăcări.

Vâzând mulțimea dragostea pentru Hristos a Sfintei Martire, foarte mulți au hotărât să treacă la creștinism. Evenimentul s-a petrecut pe 9 februarie.

În anul 300, pe data de 9 februarie, Apollonia a fost canonizată, devenind Sfânta Mare Muceniţă Apollonia, diaconița.

Sfânta Muceniță Apolonia îi protejează pe bolnavii cu suferinţe în sfera oro-maxilo-facială. Este înfăţişată adeseori cu un instrument al profesiei şi o carte în mână, în timp ce flăcările îi cuprind trupul. În temeiul acestor considerente, mai târziu, în Evul Mediu, breasla dentiştilor a adoptat-o drept protectoare.

Cei care au dureri de dinți îi cer mereu ajutorul rostind următoarea rugăciune: Dumnezeule, tu ne dai astăzi bucuria de a o sărbători pe sfânta Apolonia și ne luminezi cu exemplul curăției și al tăriei sale. Dăruiește-ne cu bunătate harul de a fi ajutați, prin meritele ei, să înaintăm pe drumul credinței. Amin.

Sfânta Muceniță Apolonia, diaconița este pomenită de credincioşii ortodocşi și catolici în data de 9 februarie.